Denise Rifai: “Am văzut un Mircea Badea timid și timorat”

În urmă cu un an și jumătate, s-a iscat un scandal la distanță între Mircea Badea și Denise Rifai, care la acea vreme lucra la Realitatea TV.

Iar realizatoarea de atunci a emisiunii ”Legile Puterii” de la Realitatea TV, Denise Rifai, l-a anunțat pe Mircea Badea, jurnalist la Antena 3, care a atacat-o și a numit-o ”jihadistă!”, că îl invită la CNA și a amenințat cu tribunalul. Jurnalista și-a atacat colegul de breaslă pe Facebook, unde îi spune ”MirciulicaFaptaMica”!

”N-am ajuns chiar la proces. Probabil, dacă Mircea ar fi continuat cu jignirile, s-ar fi ajuns acolo. Din fericire, s-a oprit. Eu îl apreciez foarte mult. Are momente în care poate nu-mi place ce spune, dar eu îl admir pe jurnalistul Mircea Badea. Este un tip inteligent, cu foarte mult umor, la care mă uit des și mă relaxează.

Evident, există subiecte sau idei pe care le susține, cu care eu nu sunt de acord. M-a lăsat fără cuvinte când am văzut acele momente în care eu am fost ținta unor jigniri din partea lui. Nu am înțeles de ce a făcut-o. Eu l-am apreciat și îl apreciez. Repet, mă bucur că a încetat.

Ne-am întâlnit o singură dată, întâmplător, la un mall. Eu sunt o tipă foarte directă, așa că m-am dus și l-am tras de mânecă. I-am spus: “Bună, Mircea! Sunt eu, Denise, făptura de la televizor…”. Și am văzut un Mircea timid și timorat. L-am întrebat de ce vorbește urât despre mine, dacă nu mă cunoaște, și i-am propus să facem o emisiune împreună, să ne expunem fiecare argumentele despre subiectul pentru care el mă jignise.

Una este să critici, alta este să faci un pamflet, să fii ironic la adresa cuiva și alta e să-l insulți. Dincolo de această altercație cu Mircea Badea nu am mai avut parte de un asemenea episod”, a explicat Rifai într-un interviu acordat Fanatik.

Citește și

Motivul emoționant pentru care Octavian Șovre i-a cerut autograful lui Haaland