Denise Rifai a sărit în sprijinul lui Florin Cîțu: ”Hai USR-PLUS, să vă vedem cum ieșiți mâine de la guvernare!”

Este din nou iureș mare în coaliția de la guvernare! Mai mulți politicieni USR-PLUS nu s-au sfiit să-l amenințe pe față pe premierul Florin Cîțu, iar această formațiune politică a amenințat că se va retrage din coaliție. Subiectul este dezbătut pe larg de personalitățile din lumea politică, dar și în media.

Una dintre jurnalistele de succes ale momentului, Denise Rifai, realizatoarea emisiunii ”40 de întrebări” de la Kanal D, a sărit din nou să-l sprijine moral pe șeful Executivului, aruncând totodată săgeți către USR-PLUS.

”Bravo! Așa trebuie să procedeze un șef de Guvern. Este inadmisibil ca în prag de val IV Covid, alte formațiuni politice să amenințe și să șantajeze cu ieșirea de la guvernare. Uuuunde s-a văzut vreodată atâta iresponsabilitate politică? Unde? Penibil!

Ce blestem pe țărișoara asta cu aceste partide care și azi se bat cu tupeu doar pe cash! Nu cumva domnii au pe mână toate fondurile europene posibile și nu cumva vom ajunge unicul cu stat cu PNRR neaprobat la timp de Comisia Europeană? De competenți ce sunt, desigur!

Hai USR-PLUS, să vă vedem cum ieșiți mâine de la guvernare! Hai!”, a scris Denise Rifai, contrariată și nervoasă, pe Facebook.

Citește și

Sorin Cîmpeanu chestionat despre Ioana Lazăr: ”Eu am o singură slăbiciune”