--> -->

Delegare controversată la Rapid – Dinamo

Rapid – Dinamo (runda #8 din Superliga) se dispută diseară, în Giulești, de la 21:30, pe Prima Sport 1, Digi Sport 1 și Orange Sport 1.

Derby-ul din Giulești dintre Rapid și Dinamo, vineri seară, de la ora 21:30, va fi condus la centru de către Horațiu Feșnic, ajutat la cele două linii de Valentin Avram și Alexandru Cerei, delegările fiind oficializate și pe site-ul oficial al forului.

O delegare surprinzătoare, controversată! Din cauza erorilor pe care arbitrul clujean le-a comis în acest start de sezon, dar și la alte două confruntări ale giuleștenilor, pentru asta primind și o suspendare drastică.

Erorile lui Horațiu Feșnic, două îndreptate de VAR, una a rămas

Mai exact, Horațiu Feșnic, 33 de ani, ocupă locul 1 într-un nedorit clasament al greșelilor de arbitraj în ediția 2023/2024, poziție pe care o împarte cu Marian Barbu, arbitru din Făgăraș.

„Centralul” din Cluj Napoca a bifat trei mari erori în acest campionat, două în meciul Petrolul – FCU Craiova (18 august, 4-3) și una în Oțelul – Voluntari (25 august, 2-2):

Erorile etapei de la Ploiești au fost schimbate, ulterior, după consultarea VAR. Mai întâi, în minutul 61, a validat eronat golul marcat de Takayuki Seto, după ce niponul s-a ajutat de braț pentru a marca. În minutul 80, nu a dictat lovitură de la 11 metri după faultul lui Grozav asupra lui Blidar.

La meciul de la Galați, în minutul 71, nu l-a eliminat pe Paz (Voluntari) pentru un gest nesportiv la adresa lui Tănasă (Oțelul). Paz l-a lovit pe Tănasă cu piciorul, apoi l-a călcat, cu intenție evidentă, uitându-se exact la glezna adversarului.

„Centralul” Feșnic era la 3 metri de fază, dar nu se uită în direcția incidentului. Inexplicabil este faptul că oficialii din camera VAR, Sorin Costreie și Alexandru Filip, nu au semnalat infracțiunea.

Vassaras l-a luat în colimator după Rapid – FCSB 1-0: „Sub nivelul așteptărilor”

Horațiu Feșnic a fost în centrul atenției la derby-ul Rapid – FCSB (1-0), din etapa a 5-a a play-off-ului campionatului trecut. Iată erorile:

În minutul 3, nu l-a eliminat pe Onea pentru o intrare foarte dură asupra lui Coman. În minutul 29, nu l-a eliminat pe Dragoș Grigore pentru o intrare violentă asupra lui Compagno.

Apoi, într-o conferință-maraton, de aproape 3 ore, Kyros Vassaras l-a apărat pe „central” și a încercat să găsească argumente pentru deciziile eronate luate de Feșnic. A doua zi, însă, a admis că „arbitrul a fost sub nivelul așteptărilor CCA”. Nota de plată a erorilor: a fost suspendat 4 etape, timp de o lună!

Feșnic a mai bifat un meci al giuleștenilor, 0-0 la Mioveni, în etapa 26 a sezonului regulat, în care a mai avut trei erori:

În minutul 17, nu a acordat penalty la faultul lui Garutti asupra lui Kait.
În minutul 63, nu a dat penalty pentru giuleșteni după ce Ioniță II a fost doborât în careu de Marquinhos.
În minutul 82, nu a acordat penalty pentru Rapid la hențul lui Carnat.

Ce a făcut în ultimele luni

Horațiu Feșnic tocmai a fost arbitru de rezervă la confruntarea decisivă pentru grupele Champions League dintre FC Copenhaga și Rakow, scor 1-1, la centru fiind Istvan Kovacs.

Două meciuri a oficiat la centru la Euro U21 din această vară, mai având alte două ca „rezervă”. Trei etape a bifat Feșnic la centru în acest campionat: Dinamo – CSU Craiova (0-2), Petrolul – FCU Craiova (4-3) și Oțelul – Voluntari (2-2).

Citește și

Florin Cîţu atacă: ”Ciolacu minte cum respiră”. Referire la Comisia Europeană