Decizie radicală, fără precedent: ce se va întâmpla cu organizarea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva

Guvernul României a interzis cetățenilor țării să participe la pelerinaje ținute în alte localități în care nu au buletin sau viză de flotant, astfel că Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MBB) a luat o decizie radicală pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Conform purtătorului de cuvânt al MBB, Constantin Sturzu, a fost notificată Prefectura Județului Iași că ”sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie”.

Mai ales în contextul în care au ”explodat” numărul de infectări cu coronavirus. ”Întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva” se arată în comunicatul Mitropoliei.

De asemenea, ”dacă nu va fi un număr mare de închinători și rândul va putea fi gestionat în continuare doar în catedrală și în curte, cel mai probabil că nu se va mai scoate racla deloc. Dar vom informa din timp asupra oricăror decizii în acest sens”, a adăugat Constantin Sturzu.

Citește și

Ajută-l pe Luca. Băiețelul de 4 ani are o șansă să ducă o viață normală