Decizie de ultimă oră a lui Stoican la Dinamo

Dinamo se pregătește de un meci extrem de important, dacă nu chiar vital, în economia zonei aflate la retrogradare în Liga 1.

Vineri seară, ”câinii” se vor duela cu Gaz Metan, pe arena din Ștefan cel Mare, și vor să profite de situația dezastruoasă a sibienilor, aflați în colaps financiar.

Ba, mai mult, doi dintre jucătorii medieșenilor, Moura și Grădinaru, s-au înțeles deja cu oficialii bucureștenilor, urmează să fie prezentați în scurt timp, iar Irobiso ar putea semna și el zilele viitoare.

Dinamo, în schimb, o duce bine financiar, în sensul că este cu plățile la zi.

Au luat bani pentru punctul de la Arad

În ultimele două deplasări, în Moldova, la Botoșani, și în Transilvania, la Arad, roș-albii au fost cu avionul, dus-întors, și au stat câte două nopți la hoteluri în zonă, pentru a fi concentrați doar la meciuri și să aibă parte de cât mai puțină oboseală.

Totodată, conducerea a decis să-i premieze pe jucători cu o primă totală de 10.000 de euro pentru remiza cu UTA, în inferioritate numerică, în fapt primul punct obținut pe 2022!

Vineri, dacă o înving pe Gaz Metan, o contracandidată la evitarea retrogradării, există posibilitatea unui alt bonus pentru echipă.

Formația lui Stoican va avea un program special în această săptămână. Astăzi, a fost un singur antrenament al zilei, iar de miercuri se intră în cantonament la Săftica pentru etapa cu medieșenii, două nopți înaintea confruntării cu Gaz Metan.

Opt probleme de lot

Stoican a obținut liniște până la ora partidei cu medieșenii, nu este acceptată decât victoria. Chiar dacă Dinamo are opt probleme de lot.

Dinamo continuă să aibă probleme de efectiv, etapă de etapă. Dacă Stoican speră să-l aibă din nou la dispoziție pe Gabi Torje, după decesul tatălui său, iar Jonathan Rodriguez revine după etapa de suspendare, roș-albii au numeroase absențe pentru runda cu Gaz Metan.

Ehmann și Răuță, eliminați la Arad, vor absenta, apoi lui Jovanovici i-au recidivat problemele la spate. Azankpo este și el accidentat, probleme la nervul sciatic, iar Tomozei are ruptură de ligamente.

Eșanu, Carp și Mihaiu sunt în recuperare, dar nu sunt șanse să intre în calcule pentru meciul extrem de important cu medieșenii.

Citește și

Obligația de a purta masca în aer liber, declarată neconstituțională de CCR. Arafat: ”Măsurile rămân valabile”