Debeljuh, afectat de lovitura la cap: ”Dan Petrescu”. Prima reacție după comoție

Gabriel Debeljuh a marcat golul ce-ar fi putut fi – ar fi trebuit să fie – al calificării celor de la CFR Cluj în primăvara europeană. Gazdele de la Young Boys Berna au fost sprijinite și de arbitru, un penalty inventat în prelungiri, elvețienii învingând cu 2-1 și mergând mai departe.

Vârful croat, 5 goluri în 20 de meciuri pentru ”feroviari”, a suferit o comoție cerebrală pe final de partidă, după ce-a fost lovit cu genunchiul în cap de către un adversar. Imediat după partidă era inconștient, nu-și mai amintea nimic. Surse apropiate grupării afirmă că, întrebat de control cine este antrenorul lui CFR Cluj, Debeljuh a spus: ”Dan Petrescu”. Nu știa unde se află, de asemenea. De fapt, într-un interviu acordat Prosport, fotbalistul a povestit că nu-și mai amintea ce s-a întâmplat în ultimele trei luni.

Acum, este în regulă, are o stare bună. ”Dar atunci nu mi-am amintit nimic din ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni. N-am fost bine deloc. M-am trezit apoi la spital că nu mai știam nimic din repriza a doua și de la finalul meciului. Dar acum sunt în regulă. A fost foarte ciudat”, a declarat Gabriel Debeljuh. Rămâne de văzut dacă va putea juca în acest week-end cu FCSB, în Gruia.

Citește și

Raed Arafat despre piețe, după ce premierul Ciucă a spus că vor deschise: ”E necesară colaborarea populației”