De ce s-a simțit trădat Vlad Iacob de către Ovidiu Burcă: ”Private”

Fostul administrator special de la Dinamo, Vlad Iacob, îi critică în continuare pe cei care se ocupă acum de destinele clubului. El a recunoscut că s-a simțit trădat în special de Ovidiu Burcă, omul care l-a adus în club pe Andrei Nicolescu.

Vlad Iacob i-a ajutat pe actualii acționari să preia gruparea, dar, ulterior, nu a mai fost de acord cu politica aleasă de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, fapt care a dus la o ruptură totală. Iar antrenorul a fost de partea acționarilor. Iar la jumătatea lunii august a dispărut din peisaj.

”Chiar l-am văzut ca un prieten”

Fostul oficial de la Dinamo consideră că nu a fost tratat corect de către actualii conducători, dar nici de Ovidiu Burcă, om alături de care a pornit la drum în divizia secundă. Aducerea lui Andrei Nicolescu, în club, a schimbat situația.

”Ovidiu Burcă mi l-a prezentat pe Andrei. Sunt dezamăgit de Ovidiu, eu l-am privit cu mare simpatie, chiar l-am văzut ca un prieten. Am considerat că avem amândoi o misiune, o misiune sacră din punctul meu de vedere, ca dinamovist, aceea de a salva clubul.

Am avut mare încredere în el, dar apoi am constatat că, inclusiv convorbiri private pe care le-am avut noi doi, au ajuns la Andrei Nicolescu.

Eu cred că nu au vrut să mă îndepărteze, inițial, au văzut cunoștiințele mele, capacitatea mea de muncă, conexiunile, au vrut să mă păstreze, dar au alterat proiectul și eu am declarat că nu pot să stau într-un proiect în care nu cred. Am experiența necesară să recunosc un proiect care nu va funcționa, i-am spus-o și lui Ovidiu că lucrurile nu vor merge în direcție bună. Eu am realizat că vor ține cu dinții de el”, a comentat Iacob, în cadrul ”Victory Extra Time Podcast”.

De ce nu crede în actualii acționari

Cei de la Red&White nu sunt oamenii potriviți să ducă Dinamo la un nivel mai bun, crede Vlad Iacob. Care a explicat și de ce nu crede în politica aleasă de actualii acționari.

”Foarte multe elemente sunt gândite greșit. Începem cu bugetarea, nivelul de buget pentru Dinamo. În funcție de acesta poți cumpăra un nivel de performanță sportivă, depinde de gradul de salarizare etc. În funcție de performanța sportivă vei atrage un nivel mai mic sau mai mare de suporteri, iar apoi poți să vinzi abonamente, tricouri etc.

De aceea vedeam un buget mai mare, pentru că dacă nu ai performanță sportivă, o să îndepărtezi suporterii și veniturile vor scădea. De aceea am insistat pentru un buget de salarizare mai mare, să atragi jucători mai buni.

Era treaba lor să atragă fonduri, de aceea au venit și eu i-am ajutat să capete parchetul majoritar. Ei trebuiau să fie facilitatori pentru oameni cu bani, a unor potențiali investitori. Nu să se transforme în stăpâni. Din păcate, niciunul nu știe cum să funcționeze un club de fotbal în 2023, nu au expertiza și nici oamenii potriviți”, a încheiat Iacob.

Citește și

Dorian Popa își dă palme: ”Prostia! Mă uit și plâng”