De ce Dinamo a renunțat gratis la Ianis Doană: „Expunem jucătorii care se dezvoltă”

Ianis Doană, 18 ani, este unul dintre tinerii care au atras atenția în startul acestui sezon din Liga 2. Tocmai a marcat un poker, patru goluri în 46 de minute, în derby-ul pe care Poli Timișoara l-a câștigat la Chiajna, scor 5-1.

De ce a renunțat Dinamo la Ianis Doană

Andrei Nicolescu a explicat de ce Dinamo i-a dat drumul să plece în această vară.

„Câinii” l-au adus la finalul sezonului trecut de la CSM Reșița, iar mijlocașul a mers inclusiv în cantonamentul din Polonia alături de prima echipă.

Nu a reușit însă să-și câștige un loc în lot, așa că a ajuns la o nou promovată în eșalonul secund, Poli Timișoara, care vrea să promoveze direct la finele acestei stagiuni.

Dinamo l-a cedat gratis. Andrei Nicolescu a venit cu explicațiile

Dinamo l-a cedat definitiv la Poli Timișoara fără să încaseze o sumă de transfer. Clubul din Ștefan cel Mare și-a păstrat însă procente dintr-o eventuală revânzare.

„Am găsit o soluție care îl ajută pe el, o ajută pe Dinamo, dar și pe Poli. E un tânăr care trebuie să se dezvolte. Vedem asta ca pe o strategie. Expunem jucătorii care se dezvoltă. Îi lăsăm să meargă undeva unde se pot dezvolta.

E o dinamică a negocierilor. Ianis nu a apucat să joace deloc la Dinamo. Încerci să găsești cea mai bună soluție”, a declarat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.

Citește și

Apartamente într-o zonă ce pune viața pe ON și zgomotul pe OFF: reduceri importante!