”Câinii” puteau pierde cel mai răsunător transfer din mercato

Dinamo a crezut că a dat marea lovitură cu transferul lui Aleix Garcia, 23 de ani, mijlocaș central ce s-a despărțit de Manchester City în vară. Evoluția ibericului a fost ștearsă până în prezent, în meciurile cu U Craiova (0-1) și cu Sepsi (0-2).

Spaniolul a bifat 52 de meciuri și în LaLiga, 9 la City unde a dat și un gol, plus un sezon petrecut la Mouscron. Într-un interviu acordat publicaţiei Diario de Tarragona, fotbalistul a susţinut că Dinamo nu a fost prima opţiune. Aleix Garcia a fost interesat de la revenire la un club din Spania, dar echipa respectivă a ales un alt fotbalist. Garcia a fost semnat în ultima oră de mercato.

”Au fost multe opţiuni pentru mine. Am vrut să aleg cea mai bună variantă, din punct de vedere financiar şi fotbalistic. Au fost negocieri şi cu un club din Spania, dar au ales alt jucător. Nu am mai putut face nimic. A venit şi oferta de la Dinamo, care, practic, e un club spaniol şi mi-a plăcut.

Am aşteptat până în ultimul moment, pentru că aşteptam şi alte opţiuni. Totuşi, din moment ce am aflat despre filosofia spaniolă de la Dinamo, mi-a plăcut ideea. Adevărul e că au insistat şi sunt fericit pentru încrederea acordată. Acum e timpul să joc în România. În anul următor nu ştiu unde voi fi”, a spus Aleix Garcia pentru publicaţia iberică.

Citește și

Un om foarte important din proiectul ”Nuevo Dinamo” se retrage!

No Comments Yet

Comments are closed