Jucătorii și antrenorii s-au plâns de faptul că pandemia de coronavirus a dat planurile peste cap tuturor echipelor. Pregătirea fizică a trecut în plan secund, practic, nu a fost vacanță între cele două ediții, există pericolul unor accidentări de durată.
Cum se întâmplă și în cazul lui Vlad Achim, primul transfer al dinamoviștilor în ”era Cortacero”. Mijlocașul central care a jucat la Viitorul în sezonul anterior s-a ales cu o fractură de metatarsian V la piciorul stâng, de aceea a jucat doar câteva minute în meciul cu Chindia (0-1). Problema este că fotbalistul va absenta de pe gazon o lună. Cel puțin. Acesta este verdictul preliminar al medicilor.
Ceea ce înseamnă că sunt șanse mari să rateze derby-ul cu FCSB de pe 4 octombrie. Staff-ul tehnic și medical ține ca Achim să se recupereze cum trebuie, să nu riște. Chiar dacă va pierde duelul cu una dintre fostele sale echipe, Vlad evoluând în cariera sa la rivalii lui Dinamo. Constănțeanul are 43 de meciuri în tricoul clubului lui Gigi Becali, pentru care a marcat 4 goluri. Mijlocașul era considerat un titular cert și de către Cosmin Contra.
Citește și
Țiriac îi critică pe guvernanți vizavi de mărirea pensiilor: ”De unde iei banii?!”
