DDB i-a dat preavizul lui Țălnar: ”Cred că domnul Badea asta ar vrea”

Liderii board-ului DDB au anunțat deunăzi remanieri în cadrul clubului dinamovist, mai ales că sunt mulți angajați care nu produc pentru roș-albi. Printre cei ce vor fi disponibilizați se numără și directorul tehnic Cornel Țălnar (64 de ani), care avea un salariu de 5.000 de euro/lună, conform contractului.

Cel care a garantat pentru omul de afaceri spaniol Pablo Cortacero a fost pus pe lista de transferuri din structura administrativă a clubului Dinamo. Fostul internațional dinamovist, care se ocupa de scouting, a primit preaviz, a anunțat Gazeta Sporturilor.

La fel și Adrian Alexandrescu, șeful Relații Internaționale, urmând ca prerogativele acestuia să fie preluate de altcineva. Alți 10 angajați, printre care și o doamnă care figura la marketing, dar pe care nu o știa nimeni, în condițiile în care clubul nu mai are departament de marketing de vreo 2-3 ani, au fost puși pe liber. Inclusiv Radu Birlică, directorul de marketing, a primit preaviz și va fi dat afară.

”La Dinamo vor rămâne numai oameni dedicați clubului, angajați profesioniști și responsabili. Schema va fi completată cu oameni la fel”, a anunțat DDB într-un mail intern trimis membrilor cotizanți.

Contactat de GSP, Cornel Țălnar a declarat că discută cu Nicolae Badea, implicat puternic în proiectul fanilor-acționari din DDB, despre situația sa contractuală.

”Deocamdată, nu am primit preavizul, am niște discuții cu domnul Badea. Nu se știe nimic sigur ce se va întâmpla. Cred că dânsul vrea să mă păstreze, logic. Mai am contract încă doi ani cu Dinamo și sunt singurul om din club, din istoria lui Dinamo, care nu a primit niciun ban timp de 12 luni, din august 2020 până în august 2021″.

DDB consideră că organigrama clubului este prea încărcată, iar unii angajați nu-și justifică salariile.

Citește și

Klaus Iohannis: “Nu putem învinge pandemia prin discriminare. Inacceptabil ca personalul medical să nu fie vaccinat”