Dario Bonetti, laude peste laude pentru dinamoviști

Dario Bonetti este antrenorul ce-a condus Dinamo în înfăptuirea „Minunii de la Liberec”, apoi a cucerit două trofee cu roș-albii, Cupa și Supercupa în 2012, dar a fost A1, primul, în sezonul în care formația a retrogradat în eșalonul secund.

Antrenorul de 63 de ani, liber de contract, este satisfăcut de ceea ce vede în prezent la Dinamo. Echipa este pe podium la finele etapei a 9-a.

„Idei și competență”

Bonetti i-a antrenat în trei rânduri pe „câinii roșii”, ultima dată în anul 2021. De numele său se leagă performanțe deosebite pentru echipa din Ștefan cel Mare. Cupa României și Supercupa, obținute în 2012, dar și „Minunea de la Liberec” din 2009.

Atunci, după ce Dinamo pierduse cu 0-3 meciul de la București cu Slovan, a câștigat în deplasare cu același scor, calificându-se în grupele Europa League după ce s-a impus la loviturile de departajare.

„Eu am vrut să fac treabă bună la Dinamo, dar am avut și ghinion. Apoi, în doar opt etape, cât am stat ultima dată, e greu de schimbat ceva.

(urmăriți parcursul de acum al lui Dinamo?) Da, văd fiecare meci. Lucrul care s-a schimbat esențial este continuitatea rezultatelor. Dinamo a reușit și sezoanele trecute să aibă meciuri bune, dar apoi urmau câteva mai slabe. Plus ghinioanele ultimelor minute, când au pierdut multe puncte. Acum sunt mai constanți. Asta dă încredere jucătorilor. Iar pe teren se observă asta.

Au demonstrat, cu toții de la club, că nu e nevoie de mulți bani pentru a construi o echipă competitivă. Am spus asta mereu. Unii se ascundeau în spatele vorbei „nu avem bani”. Dacă ai idei, competență, investești în tineri, care nu costă mult, poți avea rezultate. Iar jucători precum Cîrjan, Bani, Politic și alții îți pot aduce bani din vânzarea lor”, a declarat Bonetti într-un interviu acordat Golazo.ro.

„M-aș întoarce în România”

Bonetti a mărturisit că s-ar întoarce oricând să antreneze în România.

„Sigur că da. Să nu uităm că am luat și trofee cu Dinamo. Așa că m-aș întoarce cu plăcere în România, dar numai la un club serios, care să aibă o strategie pe câțiva ani.

Chiar dacă nu sunt bani mulți, în cazul în care societatea respectivă are oameni competenți, se poate face performanță”, a mai declarat italianul.

Citește și

10 detalii mai puțin știute despre Mihai Viteazu