Diseară, de la ora 19:00, CSA Steaua se confruntă cu Dinamo, într-un meci al orgoliilor pe stadionul Ghencea.
Constantin Dănilescu, 74 de ani, trăiește acum departe de fotbal. Este consilier pentru fiul său, Cătălin, care conduce școala de fotbal a familiei, în parteneriat cu CSA Steaua, de asemenea fiind și un susținător al acestei grupări. Inclusiv cu cunoștințele sale în privința regulamentelor a ajutat clubul din Ghencea.
Nea Tică Dănilescu este cel mai titrat conducător de club din fotbalul românesc. A cucerit 29 de trofee în total, 17 cu Steaua București, alte 12 cu Dinamo București.
Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, nea Tică a explicat că a contribuit și el la demersul prin care acum CSA Steaua ar putea căpăta drept de promovare, de ce susține FCSB în cupele europene și ce mesaj are pentru simpatizanții formației lui Gigi Becali.
”Dinamo are culoar bun”
”Mi-am dorit mult liniștea. Am trăit în mult zbucium, înnebunea lumea mai ales când era Steaua – Dinamo.
Sper mult, îmi doresc, ca Dinamo să-și revină, să-și pună la linie problemele financiare, ca echipa să promoveze, are culoar bun.
Proiectul privind modificarea articolului 31 din Legea Sportului privind echipele profesioniste. Eu mi-am dorit mereu să-i îndrum pe cei de la CSA Steaua, mai ales că a fost club profesionist încă dinaintea apariției Ligii 1.
Ce vrem noi? Ca sportul să meargă bine într-o țară. Zicem că suntem privați… Sunt puține cluburi private sută la sută. Marea majoritate a echipelor sunt sprijinite de primării, de consilii locale.
Și eu cred că discuția e închisă acum. Probabil, va dura până se va aproba legea, cred că din vara viitoare, mai exact din campionatul viitor, va putea promova.
Cred că și Dinamo, clubul sportiv, va susține demersul, o să avantajeze și această grupare, după ce va promova în Liga 2.
(Ovidiu Burcă a fost printre primii care au criticat accedere) Da, probabil, CSA Steaua e asimilată ca un arbitru, în regulă. Și antrenorul de la Iași a criticat același lucru, că nu e normal să joace cu o echipă ce n-are drept de promovare.
Poate asta ar forța mai mult să se adopte această modificare de lege, ce va deranja, e clar! Mă gândesc la Becali, la Mititelu, care n-au treabă cu consiliile locale, cu primăriile. Pe alții, Voluntari, Boc la U Cluj, o să-i bucure”, a comentat Dănilescu în interviul acordat GSP.
”Respect pe toți”
”Simpatizanților FCSB nu pot să le transmit decât să aibă succes în continuare. Împotriva fotbalului nu voi fi niciodată. Ca fost ofițer, am stat în curtea Stelei 12-13 ani. Și la rivala Dinamo am stat cam tot atâția ani cu rezultate foarte bune.
După 30 de ani de fotbal, respect și Dinamo din Liga 2, și al lui Badea, și Steaua Ministerului și echipa lui Becali. Adevărul va fi mereu undeva la mijloc.
Dacă viitorul va permite, iar legea se va schimba, din vară să fie o lege clară, cu drept de promovare, eu cred că echipa va ajunge în Liga 1.
O să fie și CSA Steaua în prima divizie, și CS Dinamo, poate. O să fie un prim eșalon cu două Stele, cu două Dinamo, cu două Craiove”, a mai declarat Dănilescu.
Citește și