Dana Nălbaru, fosta membră a trupei Hi-Q, a revenit în muzică, însă cu o melodie diferită față de hiturile lansate până acum.
Muzica și versurile îi aparțin
Ea a luat decizia de a lansa o melodie în care cântă despre Iisus Hristos, o piesă religioasă.
Ea consideră că este nevoie de curaj să cânte astfel de melodii în vremurile actuale. Dana Nălbaru s-a ocupat singură de acest proiect, astfel muzica și versurile au fost făcute în totalitate de ea.
La filmări i-a fost destul de greu, pentru că a mers în vârf de munte, în fustă, iar vântul și frigul i-au cam dat bătăi de cap.
Fanii încântați
”În vârf de munte nu te duci în fustă, știu. Am făcut o excepție, însă… am filmat pentru un cântec pe care l-am compus acum trei luni și la care țin foarte mult. N-a fost ușor, mi-a fost foarte frig, am filmat în nori și vânt, dar cred că va ieși ceva foarte frumos… Când e gata vă arăt ce a ieșit, a spus Dana Nălbaru pe Instagram.
Fanii vedetei au fost încântați de revenirea în muzică a Danei și melodia recent lansată a fost pe placul lor. Artista a declarat că asta a simțit să facă și nu are de gând să dea nicio explicație nimănui pentru deciziile pe care le ia.
”Nu cred că datorez vreo explicație nimănui”
”Am mai compus un cântec. Unii spun că e un act de curaj să cânți pentru sau despre Iisus în vremurile noastre. Habar n-am dacă e așa, e ce am simțit să fac și nu cred că datorez vreo explicație nimănui.
M-aș bucura însă să se mai găsească oameni care, fix în vremurile acestea, să rezoneze cu mesajul”, a scris soția lui Dragoș Bucur.
Piesa se numește ”Pe genunchi, eu” și are peste 80 de mii de vizualizări pe YouTube în patru zile de la lansare.
Citește și
Cum s-au pozat Cristi Borcea și Valentina Pelinel la malul mării: ”Proaspăt renovat”