Dan Puric: ”Uitaţi-vă ce este afară! Nu vă fie frică să fiți români”

Sâmbăta trecută au avut loc proteste uriaşe în Bucureşti și în țară, aproximativ 30.000 de oameni au protestat în fața Guvernului și împotriva restricțiilor impuse de autorități.

Se cerea demisia prim-ministrului Florin Cîțu, printre altele, premierul ”a căzut” după moțiunea de cenzură de marți, 5 octombrie.

Actorul Dan Puric a tras un semnal de alarmă.

”Nu mi-e frică să mor de virus, ci de faptul că moare țara!”

”Am venit în faţa ţării care, în sfârşit, s-a ridicat! Acesta este începutul! Să nu vă fie frică! Vor veni restricţii din ce în ce mai dure. Să nu vă lasaţi intimidaţi! Nu pentru restricţii suntem aici, pandemia omoară oameni, ideologia omoară o naţiune. Nu mi-e frică că am să mor de virus, mi-e frică de faptul că moare ţara.

Sunteţi aici pentru ţară! … Libertatea, dacă o pierdem, poate fi recâştigată, dar dacă pierzi naţiunea, niciodată n-o s-o mai câştigi! Dacă ne apărăm ţara, şi vom avea libertate pentru noi, pentru copiii noştri, pentru bătrânii noştri”, a spus Dan Puric.

”S-a strigat ”Vrem o ţară ca afară!”. Uitaţi-vă ce este afară! Să facem o ţară cum au vrut martirii noştri, cum au vrut cei care au luptat pe front. Nu vă fie frică să fiţi români!

Nu vă fie frică să fiţi voi înşivă! Să ne câştigăm libertatea de a trăi în ţara noastra ca cetăţeni, nu ca pacienţi într-un spital veşnic! Reluaţi-vă libertatea de români! … Trăiască România liberă!”, a mai declarat Dan Puric.

Citește și

Florin Cîțu, în videoconferință sâmbăta: ”Felicitări” VIDEO