Dan Petrescu a reușit să câștige de două ori titlul cu două formații diferite din provincie, în 2009, cu Urziceni, și în 2018, cu CFR Cluj. Și deja este în căutarea unei noi aventuri în străinătate, peste mări și țări. Gsp.ro scrie că el negociază cu o echipă din China, de unde are o ofertă de 1,8 milioane de euro pe sezon, mai exact de patru ori mai mult decât primește de la formația din Gruia. Evident, ca să-i părăsească pe clujeni trebuie să plătească o clauză de reziliere în valoare de 500.000 de euro.
Șefii formației s-au pregătit deja pentru varianta ca ”Bursucul” să nu mai revină din vacanță și se pare că i-au ales și înlocuitorul. Este vorba despre Edward Iordănescu, care este liber de contract după ce s-a despărțit la începutul acestei primăveri de Astra Giurgiu.