Dan Capatos despre George Buhnici: ”A dat dovadă că a trecut degeaba printr-o televiziune”

Dan Capatos a reacționat în emisiunea lui de la Antena Stars, după ce George Buhnici a fost sancționat cu o amendă de 20.000 de lei de CNCD pentru declarațiile despre ”buci și țâțe”. Care au fost făcute într-un interviu acordat postului TV Antena Stars în timpul festivalului Neversea, în luna iulie.

Prezentatorul a răbufnit din cauză că George Buhnici i-a acuzat pe angajații emisiunii ”Xtra Night Show” că i-au editat și difuzat interviul cu afirmațiile scandaloase, în așa fel încât să-l pună într-o lumină nefavorabilă, scrie Fanatik.

Ce acuză Buhnici

”Interviul acela, realizat întâmplător în miezul nopții, a fost decupat, editat, ilustrat și a primit și un titlu mare pe ecran menit să instige. Nu am știut intenția reporterului și acelui realizator de show de cancan. Când l-am văzut, am cerut să fie șters de televiziunea în cauză, de pe canalul de YouTube.

Aceasta a ales să dea curs cererii mele, ca apoi să îl publice din nou, după câteva ore. E public și acum”, a zis aseară Buhnici, într-un video pe canalul lui de YouTube.

Explicația lui Capatos

La scurt timp, reacția lui Dan Capatos a venit, chiar în emisiunea lui de la Antena Stars.

”Noi nu am exploatat în niciun fel acest interviu, în afara faptului de a-l difuza. Nu am făcut dezbateri, cum am fi putut face când eram la ”Un Show Păcătos”, tocmai pentru că am plecat de la premisa că fiecare om merită a doua șansă.

Șansa a constat în mai multe momente: acela de a nu difuza imediat interviul, difuzarea lui a avut loc după 7 zile, gândindu-ne că poate în acest timp va realiza grozăviile pe care le-a spus și va da măcar un telefon reporterului care a luat legătura cu el.

Discuția apare în momentul în care, după această amendă, George Buhnici se simte dator de a explica din nou de ce a ajuns în postura de a lua amendă și pentru a doua oară, în cadrul aceluiași scandal, dă vina pe emisiunea noastră”, a explicat prezentatorul, la ”Xtra Night Show”, conform Spynews.

”Nu ar fi pierdut nici contractele de publicitate”

Dan Capatos a și prezentat în emisiunea lui interviul brut în care George Buhnici a făcut afirmațiile sexiste.

”În acea poziție pe care eu am luat-o după difuzare, difuzare ce a avut loc la 7 zile după, când el deja apucase să dea vina pe noi, spunând că «o să-mi aleg mai atent locurile în care vorbesc», asta întâmplându-se după ce noi am dat dovadă de înțelegere pentru George”, a spus prezentatorul.

”Simplele scuze ar fi rezolvat mult mai bine problema. Nu ar fi pierdut nici contractele de publicitate, pentru că în mod clar acestea îl dor mult mai mult decât amenda pe care a primit-o de la Consiliul Național al Discriminării, și nu ar mai fi nevoit să facă acest balet absolut penibil în a se justifica și a explica că, de fapt, nu el este de vină, ci emisiunea de cancan care a difuzat acest interviu, pentru că el a fost editat, montat, decupat și ilustrat.

Cu ocazia asta a dat dovadă că a trăit și a trecut degeaba printr-o televiziune, chiar importantă, pentru că nu a învățat nimic din această meserie. În afară de un interviu în direct, niciun alt material la televizor nu este difuzat brut. (…) însă un lucru nu s-a făcut. Nu s-au tăiat, nu s-au montat vorbele domnului Buhnici în niciun fel”, a mai adăugat el.

Citește și

Gigi Becali, în acțiune: ”E și vina lui. De-acum, e ordin, mă impun!”