Wave Resort

Damian Drăghici despre mama lui: ”E florăreasa de la Universitate”. Relația sa personală cu femeile

Damian Drăghici, 51 de ani, a fost invitatul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, și a atins subiecte sensibile din viața sa, nu doar din cariera muzicală. Artistul, supranumit de specialiști “Omul-orchestră”, a cântat pe cele mai prestigioase scene ale lumii și a spus de fiecare dată că este recunoscător bunicilor care l-au crescut din fragedă pruncie, el fiind părăsit de părinți.

Damian Drăghici i-a povestit amuzat jurnalistei Denise Rifai cum a dat șpagă, în anii comunismului, aproximativ 50 de cartușe de Kent și pachete de cafea austriacă, “alea aurii”, pentru a trece la diverse materii. “Mă rugam de profesori, le spuneam că aș fi primul din familia mea care termină liceul. Aveam 3-4 materii la care aveam probleme, asta și fiindcă îmi stătea mintea doar la instrumentele muzicale”, a relatat artistul recunoscut pentru interpretările sale la nai.

A crescut în cartierul Tei, apoi familia lui s-a mutat pe Calea Griviței, unde locuia cu străbunica, bunicii și alte neamuri, în total 13 oameni. A spus “mamă” și “tată” bunicilor, care l-au crescut de la 6 săptămâni, deși mama sa susține că a plecat de lângă micul Damian la un an. Tatăl său a avut probleme uriașe cu alcoolul, dar cei doi au făcut pace anul trecut, cu puțin înainte de moartea lui, în septembrie 2020.

S-a împrietenit, practic, cu mama lui în 2019, în preajma nașterii băiatului său, Andrei. “Am iertat-o în 2019, cu 20 de zile înainte să se nască Andrei. Mama este florăreasa care vinde flori pe colț, la Universitate, vizavi de librăria “Mihai Eminescu”. Am evitat s-o cunosc. Am fost crescut de bunici și nu voiam să-i supăr pe ei. Am cunoscut-o pe mama în 2019, mi-a povestit mai multe lucruri și-am început să creăm o relație, m-a făcut să înțeleg niște lucruri, fiindcă acum sunt și eu matur, văd altfel lucrurile. Nu mai sunt acel copil abandonat.

Bineînțeles, a avut un impact asupra mea acel abandon. Am avut probleme cu femeile, de frică să nu fiu abandonat, le-am abandonat eu pe ele”, a mărturisit artistul. A avut două mariaje, acum este logodit cu Cristina Stroe, alături de care are un băiețel, Andrei, de doi ani, dar a precizat că, din superstiție, amândoi au decis să nu se căsătorească civil.

Damian Drăghici și-a schițat portretul: “Am fost mereu altfel. Sunt o persoană greu de înțeles pentru mine, pentru partenera de viață. Sunt mișto ca om, dau și cămașa de pe mine, dar văd mereu lucrurile altfel, am niște principii ale mele pe care le urmez. Iar dacă celălalt nu urmează aceeași cale cu mine, apare o discrepanță. Totuși, așa mi-am depășit limita. Motto-ul meu este să fiu în fiecare zi cu 1% mai bun.

Am fost egoist, nu pentru mine, ci ca să fiu bun în ochii celorlalți. Muncesc ca un obsedat de la 6:00 dimineața la 11:00 noaptea. Dorm cinci ore și mă trezesc înnebunit să mă duc să fac diverse lucruri”.

Citește și

Bianca Drăgușanu: ”Nu știu să aprind aragazul, dar știu să fac 50.000 de euro. Mă rog, rămân eu cu Dumnezeu”