Curățenie de iarnă la Dinamo: 7 jucători vor părăsi clubul! ”Salariile”

Dinamo va trece la o curățenie de iarnă în scurt timp. Indiferent de ceea ce se va întâmpla în acest final de 2021, în care echipa a adunat 13 meciuri fără victorie în Liga 1.

Mai exact, 7 jucători urmează să o părăsească pe Dinamo în iarnă. Cu toate că Mircea Rednic a transmis de mai multe ori că el nu vorbește de remanierea lotului în pauza competițională.

Care este motivul

Prima formație a lui Dinamo adună în acest moment 32 de jucători. Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al „câinilor”, a anunțat că Dinamo va păstra doar 25 de jucători de la 1 ianuarie!

”Noi azi suntem într-o schemă extinsă de jucători, urmează ca în iarnă se se ia decizii de natură sportivă și să oprim o listă de 25 de jucători.

Ne-am asumat că vor veni jucători în timpul campionatului, dar vom fi consecvenți, iar în iarnă vom rămâne la 25. Vom coborî astfel obligațiile privind salariile cu 1/6”, a declarat Zăvăleanu pentru Radio Dinamo 1948.

Cine dispare

Răzvan Popa, Constantin Nica, Cătălin Țîră, Alin Dudea, Robert Moldoveanu și Mihai Neicuțescu s-ar putea număra printre jucătorii care vor fi puși pe liber de Dinamo în iarnă, întrucât ei nu sunt pe placul lui Rednic.

Toți jucătorii transferați de Dinamo în acest sezon, adică după intrarea în insolvență, au o clauză conform căreia clubul se poate despărți de ei la începutul lui 2022. Excepția: Cătălin Itu, întrucât el este doar împrumutat de la CFR Cluj.

Citește și

Nuțu Cămătaru, dezvăluiri despre liderii PSD: ”A lăsat privirea jos”