Dinamo lucrează pentru a popula tribunele stadionului „Arcul de Triumf” la meciul de luni cu Petrolul, din etapa a doua a play-out-ului.
„Încercăm orice soluție”
Andrei Nicolescu a spus că meciul de luni, cu Petrolul, se va disputa pe stadionul „Arcul de Triumf”, aceasta este singura realitate, concretă, referitoare la echipa „câinilor”. Nu a confirmat variantele apărute, că Dinamo se va muta la Târgoviște, că va juca pe mai departe lângă mănăstirea Cașin.
„Sunt doar speculații, n-am negociat cu nimeni. Încercăm să găsim soluții pentru a face meciul cumva accesibil suporterilor dinamoviști.
Pentru luni lucrăm alături de suporteri la amplasarea unui ecran pentru vizionarea partidei. Totodată, am făcut o cerere la FRF pe modelul deja celebru, de a aduce în tribune copii. Încercăm orice soluție”, a mai spus șeful clubului.
„Să arătăm că suntem mai puternici decât cred unii”
„E momentul să demonstrăm că suntem mai puternici decât cred unii. Jucătorii trebuie să trateze cu pasiune fiecare minut din ceea ce va urma!
Noi ne facem treaba, să stabilim parteneriate, cu oameni profesioniști, ca echipă să poată performa, ca ei pe teren să fie pregătiți. Eu, noi am fost cei ce am zis că avem toleranță zero față de huliganism, dar asta nu înseamnă că toți suporterii trebuie să răspundă pentru elemente izolate”, a mai comentat Nicolescu.
Citește și
Nicolae Ciucă cultivă roșii în grădină și gătește ciorbă de praz