Dinamo joacă luni seară contra Petrolului, de la ora 20:30, la stadionul „Arcul de Triumf”, un meci care oferă restricții în privința spectatorilor.
Oficialii „câinilor” au avut succes în demersul lor și va fi permis accesul copiilor până în 14 ani la tribuna I a arenei. Se anunță câteva mii de puști în tribune.
Totodată, cei de la Dinamo n-au renunțat la ideea de a fi aproape de suporteri, mai ales că nu există ieșire publică a lui Zeljko Kopic și a jucătorilor care să nu menționeze aprecieri la adresa fanilor și galeriei.
20 de lei tichetul de acces la Polivalenta din „Ștefan cel Mare”
„Luni seară, dinamoviștii se vor aduna acasă, în Sala Polivalentă a Clubului Sportiv, din Ștefan cel Mare 7-9, pentru a-i susține pe băieții noștri în lupta de pe „Arcul de Triumf”, de la câțiva kilometri distanță, prin intermediul vizionării meciului cu Petrolul Ploiești.
Biletele se pot achiziționa online, din platforma de ticketing bilete.ro, intrarea generală fiind 20 de lei. Accesul suporterilor în Sala Dinamo va fi permis începând cu orele 18:30.
Surpriză pentru jucătorii
Conform informațiilor GSP.ro, până în această seară s-au vândut aproximativ 300 de bilete la acest eveniment din Ștefan cel Mare. Totuși, dinamoviștii se bazează pe câteva mii de „câini roșii”. Pot intra până la 3.000 de suporteri pe parchetul Sălii Polivalente.
Totodată, cei de la club vor să-i energizeze pe fotbaliști în perspectiva partidei, iar pe ecranul de la „Arcul de Triumf” vor rula imagini din Ștefan cel Mare cu atmosfera pe care o vor crea cei ce nu pot să-și susțină favoriții din interiorul stadionului.
4 victorii, o remiză și două eșecuri a adunat Dinamo în ultimele șapte etape din L1
Citește și
Căldura, oprită de astăzi în București. Cine sunt exceptate de la măsură