Beatrice Mahler, unul dintre medicii cu cea mai mare vizibilitate în ultimul an, ne arată cele trei simptome care trebuie să tragă un semnal de alarmă că avem o problemă ce ar putea duce la COVID-19. Șefa Institutului ”Marius Nasta” spune că lipsa poftei de mâncare, somnolența și presiunea abdominală sunt simptomele care trebuie să ne trimită la medic.
„Aş vrea să atrag atenţia asupra simptomatologiei care ar trebui să trimită pacientul către un consult medical în spital. Dacă în valul doi vorbeam în mod deosebit de o monitorizare a saturaţiei, sigur, saturaţia rămâne un parametru care trebuie monitorizat acasă, dar este extrem de important ca persoanele, mai ales cele care au comorbidităţi sau sunt persoane vârstnice, să îşi monitorizeze pofta de mâncare, lipsa poftei de mâncare este un semnal de alarmă, somnolenţa excesivă şi presiunea care apare la nivelul toracelui, durerea toracică difuză. Sunt trei simptome care trebuie atent monitorizate la aceste categorii de persoane şi care trebuie să indice o posibilă evoluţie spre agravare şi impun consultul medical”, a spus Beatrice Mahler pentru agerpres.ro.
Directorul Institutului ”Marius Nasta” a precizat că 9 din 10 pacienți au nevoie de oxigen, atunci când ajung la spital dintr-un simplu motiv: fac deplasarea la unitățile spitalicești când sunt deja într-o stare gravă.
„În spital lucrurile sunt destul de dificile. Practic, aş putea spune că întreaga secţie s-a transformat într-o secţie de terapie intensivă, pentru că în marea majoritate, peste 90% din pacienţi sunt pacienţi severi, care necesită debite crescute de oxigen, la care căutăm surse suplimentare de oxigen pe lângă oxigenul pe care îl avem de la staţia centrală de oxigen – adică butelii sau concentratoare de oxigen, pentru că abia cu surse suplimentare reuşim să stabilim o oxigenare cât de cât în parametrii de funcţionare ai organismului”, a explicat Beatrice Mahler.
Situația din unitățile de terapie intensivă este una extrem de critică, precizează Beatrice Mahler, iar pacienții care au avut COVID-19 s-au ales chiar cu picioare amputate.
„Un lucru extrem de îngrijorător este modul de evoluţie al bolii COVID la pacienţii critici şi complicaţiile care apar mai frecvent la pacienţii din terapie intensivă. Ca o caracteristică a valului trei, în Institutul „Marius Nasta” constatăm apariţia mai frecventă a evenimentelor trombotice arterio-venoase, complicaţii de temut ale evoluţiei în terapie intensivă a pacienţilor cu infecţie SARS-COV-2. În ultimele săptămâni am avut o serie de pacienţi, unii fără comorbidităţi, care au dezvoltat tromboze arteriale, cu ischemii de membre superioare sau membre inferioare, care în urma consultului efectuat de către colegii noştri din chirurgie vasculară au avut indicaţie de amputaţie”, a precizat Beatrice Mahler pentru sursa citată.
Citește și:
Biserica Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie Boca, profeție inedită în imagini