Părintele Hristofor de la Mănăstirea Radu Vodă le-a vorbit duminică credincioșilor prezenți despre cum lucrează Dumnezeu în viața omului dacă acesta din urmă îl cheamă și îl ascultă în profesia sa.
”Este o lume din ce în ce mai haotică, din ce în ce mai înclinată către lucruri materiale. Și noi simțim aceasta în cugetele noastre, cu mințile noastre, în sufletele noastre. Și fără să ne dăm seama intrăm și noi în ritmul ei și lumea ca un fluviu necontrolat care fuge învolburat ne trage acolo unde se mișcă și ea.
De aceea cred că această temă este foarte actuală astăzi, mai ales în momentele în care există un aer așa, spun eu, de hărțuire a omului. Un aer în atmosfera în care noi ne petrecem viața unde totul este pe grabă, totul este imperios să fie împlinit astăzi. Totul are un termen limită. Și practic omul de astăzi nu mai are foarte mult timp să stea cu sine, să stea să reflecteze, cu atât mai puțin să stea cu Dumnezeu de vorbă.
Și pe lângă această atmosferă de urgență care se conturează și se simte deasupra noastră, a tuturor, se adaugă și o atmosferă de continuă panică și frică. Tot timpul suntem bombardați prin toate mediile de comunicare că există motive sau o pricină de care noi trebuie să ne ferim, să fim atenți. Să luăm aminte și să ne temem.
Despre schimbările climatice care par să fie din ce în ce mai dezastruoase, despre războaie care sunt alături sau mai departe de noi sau care ne-ar putea implica pe toți, ale căror consecințe se resfrâng și asupra noastră, despre conspirații industriale și tot felul de motive ca să se țeasă ca o pâclă deasupra noastră, a tuturor, o stare de frică, de anxietate.
Ei bine, aceasta pare să fie o strategie bine orchestrată care să-l împingă pe om într-o stare de continuă alertă și să caute să se refugieze într-o activitate care să fie pentru el un adăpost. Să nu mai aibă timp să reflecte pentru sine dacă activitatea pe care o săvârșește pentru cea mai mare parte din viața lui, profesional vorbind, este o activitate care coincide cu dorința lui, cu darurile pe care le are, cu dorința lui Dumnezeu pentru om. Pur și simplu aleargă către ceva care să fie pentru el ca o umbrelă, care să fie o soluție rapidă, nu mai contează dacă nu ne dorim lucrul ăla, sau dacă nu este pentru noi, sau dacă altcineva ne-a împins acolo.
Există în spatele acestei atmosfere care se conturează asupra noastră și o lucrare a celui viclean, care își dorește ca omul să nu mai aibă timp să reflecte, să nu mai aibă timp să cântărească bine deciziile pe care le ia, ci tot timpul să fie într-o grabă, pentru că graba este prilej de greșeală, directă sau prin omisiune.
”Pescuirea minunată” ne prezintă cum Mântuitorul Hristos îi cere lui Simon Petru după ce se suie în corabia lui, aceasta fiind încă în lucru, spălându-și mrejele după o noapte de pescuit în care nu a prins absolut nimic, îi cere să îndepărteze corabia puțin de la mal pentru ca Mântuitorul să le vorbească într-un fel de amfiteatru tuturor celor care erau de față.
Și după ce rostește învățăturile Sale îi cere lui Simon să meargă în adânc, să iasă în larg și să lase din nou plasele ca să prindă pește. Și, bineînțeles, această imagine este de fapt o întâlnire între Dumnezeu și un profesionist.
Simon Petru era un bun profesionist, era un pescar de zeci de ani, avea 50 și ceva de ani când se întâlnește cu Iisus. Și după cuvintele pe care le-a auzit din gura Mântuitorului își lasă expertiza sa profesională și merge și împlinește ce i-a spus Iisus. Adică merge cu corăbiile în larg, în timpul zilei, când nu era timpul potrivit pentru pescuit și lasă mrejele în larg și acolo mrejele se umplu cu pești.
Nu știm în ce fel s-au umplut mrejele cu pești, dar ei erau înspăimântați pentru că nu prinseseră poate niciodată atât de mulți pești, ambele corăbii erau pline și mrejele stăteau să se rupă. Și atunci ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Luca că Simon Petru se înspăimântă și toți pescarii se înspăimântaseră de ceea ce se întâmplase, Simon cade la picioarele lui Iisus și îl roagă să îl ierte, îi spune să plece de la el pentru că el este păcătos. Și atunci Mântuitorul îl cheamă la o nouă profesie.
Îi spune: ”Nu te înspăimânta, de azi înainte toți veți fi pescari de oameni”. Adică Petru, Andrei, Iacob și Ioan, care erau și ei de față.
Osteneala noastră singuri sau osteneala noastră împreună cu Dumnezeu
Osteneala noastră singuri sau osteneala noastră împreună cu Dumnezeu. Pentru că nu există niciun dubiu, indifererent de profesia pe care o avem, putem să fim împreună cu Dumnezeu tot timpul. Indiferent ce profesie avem. Fie că suntem noi profesori, fie că suntem artiști, sportivi, oameni care lucrează în armată, specialiști în anumite domenii și așa mai departe. Indiferent de profesie noi putem să fim împreună cu Dumnezeu sau putem să fim niște profesioniști singuri, fără Dumnezeu.
Răspunsul obiectiv la întrebarea dacă avem nevoie de Dumnezeu să fim buni profesioniști în domeniile noastre de activitate este nu. De ce? Pentru că Dumnezeu deja ne-a dăruit darurile cu care suntem înzestrați, ne-a dăruit și timp și nu ni le va lua înapoi și dacă un om alege să își petreacă întreaga viață și să se dedice unei profesii va putea, așa cum am văzut de atâtea ori în istorie, buni profesioniști, care nu au avut niciodată o relație vie cu Dumnezeu. Dar ce se poate întâmpla dacă alegem această cale?
Putem pierde sensul existenței noastre
Primul lucru pe care îl putem pierde pe acest drum este menirea. Sau sensul existenței noastre. Se poate întâmpla ca un om foarte talentat, foarte înzestrat, foarte înțelept, să se dedice o viață întreagă unei profesii care nu a avut nicio legătură cu planul lui Dumnezeu cu existența lui. Și Dumnezeu, pentru că ne iubește, ne va lăsa să ne desfășurăm activitatea, indiferent că ceea ce facem nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Arsenie cel Mare al Egiptului
Vă dau un exemplu. Sfântul Arsenie cel Mare, în tinerețile lui era un intelectual foarte talentat. Și foarte devreme în viața lui a devenit tutorele, profesorul permanent al fiilor împăratului din Constantinopol. Și în același timp era foarte bun creștin, un om foarte dăruit lui Dumnezeu. Și în timp ce își exersa această profesie care venea cu privilegii, se ruga lui Dumnezeu dacă aceasta este menirea lui pe pământ.
Dumnezeu îi răspunde și îi spune așa: Dacă vei rămâne în cetate, în continuare, te vei numi Arsenie. Dacă vei merge în pustie și te vei liniști(n.r. vei deveni monah), te vei numi Arsenie cel Mare. Și în momentul acela tânărul profesor Arsenie lasă toate responsabilitățile și toate privilegiile și se duce în adâncul pustiei, se nevoiește acolo, își formează ucenici și își desăvârșește viața fiind pentru noi o pildă și cunoscându-l cu toții drept Sfântul Arsenie cel Mare al Egiptului.
Ei bine, acesta este un exemplu. Ne putem pierde sau putem petrece o viață întreagă pe lângă menirea pe care o avem de la Dumnezeu. Dumnezeu nu ne stă împotrivă și nu ne condamnă pentru asta. Dar eu consider și simt că este o pierdere dacă noi mergem o viață întreagă pe lângă menirea pe care o avem.
Cale profesională împotriva poruncilor lui Dumnezeu
Apoi, mai există un risc, se poate să alegem o cale profesională care să fie împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Care să fie în dezacord cu Evanghelia Mântuitorului Hristos, cu iubirea lui pentru oameni. Și știm foarte bine că există multe profesii în lume care sunt împotriva moralei creștine, împotriva Evangheliei, împotriva iubirii față de aproapele și iubirii față de Dumnezeu. Nu pot coincide cu o viață petrecută împreună cu Dumnezeu.
Am întâlnit oameni care o mare parte din viață au luat parte la activități care erau împotriva voii lui Dumnezeu și împotriva nevoii aproapelui lor.
În momentul în care s-au întâlnit cu Dumnezeu în viața lor au găsit și menirea, au găsit și sensul, și-au schimbat drumul în așa fel încât viața profesională a devenit în acord cu Evanghelia și cu Mântuitorul Hristos.
Risc major: munca să ne consume întreaga existență
Și mai e un risc, munca noastră, fiind bună și în acord cu Evanghelia, să devină un scop în sine. Și să ajungă se ne consume întreaga noastră existență. Cea mai mare parte din timp să o petrecem pentru dăruirea față de această profesie. Tot timpul petrecând cu mintea, cu trupul, activitate acolo. Ne consumăm timpul, ne irosim sănătatea, ajungem să neglijăm familiile și pe cei dragi, sau poate responsabilitățile noastre și în felul acesta, profesia fără Dumnezeu devine ea însăși un tiran asupra omului.
Și nu de puține ori am văzut în jurul nostru oameni care au regretat, că nu trebuiau să muncească 17 ore pe zi, în fiecare zi, pentru că timpul trebuie să fie împărțit și pentru familie și pentru propria noastră refacere după fiecare zi. Nu poți cere trupului acestuia să funcționeze 17 ore pe zi, nu poți cere minții tale să fie atentă atât de mult timp fără să existe consecințe.
Așa apare și boala și așa apare și ”burn out”, epuizarea la locul de muncă. Lucrurile acestea sunt dovezi ale unei înclinații greșite față de raportarea la profesia pe care o avem. Astfel, riscăm să pierdem ocazia de a dărui oamenilor din jurul nostru sau de a ne dărui oamenilor din jurul nostru. Pentru că suntem pe un drum care nu este în acord cu menirea pe care o avem pe acest pământ.
Am văzut oameni care aveau înclinații din copilărie pentru lucrul cu oamenii. Și au ajuns din diferite conjuncturi, din sfatul oamenilor din jurul lor, să lucreze într-un domeniu de științe exacte. Și era exact în contradicție față de ce simțea persoana aia în sufletul lui. Și în momentul în care a început să se roage mai mult, să vorbească cu Dumnezeu mai mult, și-a dat seama că nu este nicio tragedie dacă răspunde chemării lui Dumnezeu. Și, într-adevăr, și-a schimbat mediul de lucru și se dăruiște pe sine și dăruiește oamenilor din jurul lui și în felul acesta este mult mai împlinit.
Ce poate să se întâmple bine dacă ascultăm chemarea lui Dumnezeu?
Primul lucru bun care se întâmplă este că ne găsim sensul și menirea în această lume. Și găsindu-ne menirea suntem oameni care atunci când se ostenesc văd mai mult decât munca lor, văd un scop mai mare și văd o destinație în timp a tot ce se lucrează.
Atunci când săvârșim ceea ce suntem meniți să săvârșim, atunci cu adevărat sufletul nostru este liber și se umple de bucurie, iar osteneala pe care o facem, fie ea intelectuală sau fizică, este o osteneală pe care o ducem cu multă bucurie și cu multă ușurință. Auzim de oameni care sunt supărați că trebuie să meargă la muncă și ajung să urască locul de muncă. Aceasta se întâmplă pentru că nu este menirea noastră să fim acolo.
De aceea ne împlinim, pentru că devenim responsabili pentru ceea ce trebuie să fim. Așa cum Simon Petru dacă rămânea un simplu pescar, nu ar fi devenit apostol și poate o mare parte din lumea aceasta nu era creștină. Dar acceptând chemarea lui Dumnezeu și-a găsit menirea și dintr-un singur pescar din lacul Ghenizaret a devenit cel ce a vânat sufletele din toată partea asta a creștinătății, cucerind chiar și cetatea Romei.
Dumnezeu ne va arăta în ce direcție să ne îndreptăm
Pe de altă parte, un alt lucru bun, se întâmplă că dacă la început alegem o activitate care nu este cea potrivită pentru noi, care nu este cea de la Dumnezeu pentru noi, pentru că îl invităm pe Dumnezeu să participe în fiecare zi în viața noastră, Dumnezeu, la timpul potrivit și pe calea potrivită, ne va arăta în ce direcție trebuie să ne îndreptăm. Și în felul acesta ne vom găsi și noi calea, drumul pe care trebuie să mergem. Și acesta este un mare câștig pentru că altfel, ala cum am spus, putem fi niște buni profesioniști, dar pe un drum care nu era al nostru.
Nu există nicio cale prin care omul care ascultă de chemarea lui Dumnezeu să greșească față de Dumnezeu sau față de aproapele prin ceea ce săvârșește. Și în felul acesta identificăm oameni care au depășit limitele profesiilor, au devenit niște oameni desăvârșiți. Avem cu toții în minte un profesor în viața noastră care ne-a fost ca un părinte sau îndrumător de viață.
Cunoaștem poate un medic care a depășit granițele profesiei pe care o exercita și s-a arătat pentru noi a fi un om care să ne ghideze bine pe drumul spre vindecare și să ne arate o latură care este dincolo de relația pacient-medic, medic-pacient.
Minunea prin care un chirurg a salvat un pacient
Cunosc personal un medic foarte bun. El mi-a mărturisit că la un moment dat, fiind chirurg, a fost pus în fața unei situații nefericite. A avut un pacient care atunci când a fost deschis pe masa de operație, ceea ce se întâmpla înăuntru era cu totul diferit față de ceea ce s-au așteptat și viața omului se termina acolo. Și acest medic mi-a spus că în momentul respectiv și-a dat seama că omul nu va trece de această operație, nu avea cum. Și mi-a spus: Am lăsat bisturiul jos, am ridicat mâinile și în sinea mea am cerut ajutorul lui Dumnezeu.
Și i-am spus așa: ”Doamne, tu știi ce e în mintea mea, tu știi tot ceea ce eu cunosc și pot să fac și știi bine că eu nu pot să salvez acest om. Dar dacă este voia ta și trebuie să fac aceasta, luminează-mă”. Și în momentul respectiv a început să facă mici pași, apoi alți pași și a reușit o intervenție care nu se mai făcuse până atunci.
Și din acel moment mi-a spus că înainte de orice operație pe care o săvârșește, chiar dacă este stăpân deplin pe abilitățile sale profesionale, cere ajutorul de la Dumnezeu știind că ceea ce poate face cu Dumnezeu este mai mult decât ceea ce poate face cu mintea lui și cu mâinile sale.
Acest medic este un soț dăruit, un tată dăruit și o iubește foarte mult pe Sfânta Parascheva de la Iași pe care o iubește foarte mult și săvârșește pelerinajul cel mare, de mai bine de 20 de ore, fiindu-i recunoscător Sfintei Parascheva.
Pictor care a mărturisit o altă minune
Din domeniul artelor am și aici un exemplu de urmat. Un pictor care a acceptat să săvârșească pictura unei icoane, a Sfântului Pantelimon, pentru un sat sărac din județul Dâmbovița. Acesta mi-a mărturisit că a reușit să picteze după puterile lui până aproape de momentul în care se ajungea la hramul acelei biserici care era chiar Sfântul Pantelimon, era o construcție nouă și această icoană era chiar cea dintâi care se așeza în biserica respectivă pentru hram.
Și s-a îmbolnăvit și nu mai putea să picteze și rămăsese de pictat numai fața Sfântului, mâinile și o mică parte din veșmânt. A avut o febră puternică, a căzut la pat și s-a rugat Sfântului Pantelimon să îl ajute cumva să termine icoana.
Și când s-a trezit în ajunul hramului, în dimineața hramului, icoana era pictată în casă. Și mi-a zis că nu știe dacă a pictat prin febră sau s-a pictat singură, dar dimineața era gata pictată. Așa că poți să fii un bun profesionist, dar cu Dumnezeu în viața ta profesională poți să faci mult mai mult, poți să depășești limite care nu pot fi înțelese omenește.
Filantropie pentru copii
Vedeți părintele Tănase de la Valea Plopului care face această filantropie uriașă cu copii de acolo, care este peste orice formă de instituție de orfelinat din țara aceasta, el purtând grijă de acești copii până la vârsta maturității și având grijă de atât de mulți. De asemenea, părintele Dan Damaschin din Moldova, de la Iași, care iarăși face lucruri cu mii de copii și bineînțeles că această activitate a lor nu este pur omenească și este împletită cu puterea lui Dumnezeu care lucrează prin ei și aceasta este iarăși o dovadă că limitele omenești sunt extinse.
O mică schimbare care să fie spre slava lui Dumnezeu
Cum reușim și noi să îl avem pe Dumnezeu în viața noastră profesională. Și răspunsul este format din două părți: că Dumnezeu vrea și își dorește să participe la tot ce facem noi în această lume, inclusiv la viața noastră profesională. Și adeseori se apropie de viața noastră, de activitatea noastră, ca și cum s-a apropiat de Simon Petru, de bărcuța lui.
Pășește puțin în activitatea noastră și ne cere uneori să facem o mică schimbare, care să nu fie spre slava noastră, ci să fie spre slava Lui, în profesia noastră. Pentru că atunci când i-a cerut să îndepărteze puțin bărcuța de la mal, i-a cerut ca să fie un fel de amfiteatru acvatic, să poată să vorbească mulțimilor și ulterior, prin minunea pe care a săvârșit-o și prin chemarea la apostolat, Mântuitorul i-a schimbat viața Sfântului Apostol Petru.
Pasul 2: Ascultarea
Și noi, indiferent de profesia pe care o avem, dacă îl invităm pe Dumnezeu tot timpul, el la un moment dat va păsi în viața noastră și ne va cere să facem și noi un mic pas, să sacrificăm puțin din timpul nostru, să ne ostenim puțin spre slava lui și din acest moment noi vom ajunge la pasul al doilea, că trebuie să învățăm să ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru a crescut în credință și a putut să împlinească mai departe porunca lui Dumnezeu. Îl invităm pe Hristos în viața noastră prin rugăciunea pe care o facem în fiecare zi. Ne desprindem puțin de responsabilităle noastre, ne așezăm puțin din grijile noastre deoparte și stăm de vorbă cu Mântuitorul Hristos, mai ales citind cuvintele Sfintei Scripturi, ca în felul acesta să auzim aceste cuvinte ale lui Dumnezeu care nu au un efect pur rațional, ci aceste cuvinte sfinte din Noul Testament ne transformă pe noi în interior.
Ne transformă în niște oameni care nu mai avem îndoieli, incertitudini sau frici, în niște oameni care putem crede că Dumnezeu poate să săvârșească orice în viața noastră dacă noi vom da ascultare cuvintelor lui mai întâi și apoi poruncilor lui în viața noastră. Și atunci vor apărea schimbări pe care nici nu le puteam gândi.
Exemplul marelui Moise
Gândiți-vă la marele Moise care a pornit de la păstoritul de capre mergând să-l convingă pe fratele său vitreg, Ramses, săvârșind minuni, apoi rugându-l cu cerul și pământul, călăuzind acel popor încăpățânat și neobișnuit cu poruncile lui Dumnezeu în deșert, săvârșind multe minuni ca el să rămână credincioși lui Dumnezeu. Și în cartea Ieșirii din Sfânta Scripură este acest moment în care Moise ajunge la Marea Roșie.
Moise avea profesia de profet și le-a spus tuturor că Dumnezeu îi cheamă pe ei la Marea Roșie. Și când a ajuns la Marea Roșie ce au văzut? Au văzut o mare care bloca toată trecerea mai departe. În spate, armatele lui Faraon. Și bineînțeles, poporul, a început să pună presiune pe Moise și să îi spună că i-a luat din robia Egiptului și i-a adus acolo ca să piară, să îi omoare armatele lui Faraon. Moise le-a zis însă să nu se teamă, ci să vadă minunea cea de la Dumnezeu. Și așa Moise și-a ridicat toiagul asupra mării și au trecut ca pe uscat.
Dumnezeu este același
Dumnezeu este în veci același. Așa că trebuie să nu ne temem, să rămânem liniștiți și să avem încredere că Dumnezeu atunci când lucrează în viața noastră orice facem noi îl va desăvârși. Dumnezeu poate să săvârșească orice minune în viața voastră dacă veți începe să îi cereți lui Hristos să pășească în bărcuța sufletului dumneavoastră și acolo veți vorbi cu el, veți asculta cuvintele lui, toate câte sunt de la Dumnezeu cu putință se vor săvârși. ”Toate le pot în Hristos, cel care mă întărește”, cum spune Sfântul Apostol Pavel.
Îmi doresc să vă găsiți calea și menirea în așa fel încât tot ce faceți bun să fie slăvit Dumnezeu, să fiți de folos aproapelui vostru ca la finalul acestei vieți să moșteniți cu toți împărăția cerului spre spre a noastră mântuire. Amin”, a spus părintele Hristofor într-o cateheză săptămânală de la mănăstirea Radu Vodă din București.