Cum l-a descris Zeljko Kopic pe Kyriakou Charalampos

Dinamo l-a prezentat azi pe mijlocașul cipriot Kyriakou Charalampos, 30 de ani, care va fi un om important în „haită” în ediția 2025/2026.

Zeljko Kopic despre Charalampos: „Exact tipul de jucător care-mi place”

„Noul sezon bate la ușă și asta contează. Așteptările tuturor trebuie să fie mai mari. E important. Dar trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să vedem cum vom construi echipa și după să setăm obiectivele.

Kyriakou Charalampos este exact tipul de jucător care îmi place. Are peste 300 de meciuri la Apollon, a fost căpitan, un adevărat lider cu personalitate. Joacă bine sub presiune, aduce stabilitate și se descurcă pe mai multe poziții – este un plus mare pentru noi”, a comentat Zeljko Kopic înaintea plecării spre Polonia.

Cine este Kyriakou Charalampos

Kyriakou Charalampos a debutat în fotbalul mare în 2012, la Apollon Limassol. Mijlocașul central a jucat majoritatea carierei la echipa din Cipru, cu o singură experiență, scurtă, de un an, la Estoril. Charalampos a evoluat în sezonul trecut în 29 de meciuri pentru ciprioți și a reușit să marcheze două goluri.

În toți anii petrecuți la gruparea cipriotă, Charalampos a bifat 294 de meciuri, a marcat 8 goluri și a oferit 8 pase decisive. A câștigat 6 trofee cu gruparea cipriotă.

Kyriakou Charalampos este internațional cipriot și are 69 de prezențe pentru naționala țării sale. A jucat 81 de minute inclusiv împotriva României (scor 0-2) în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Citește și

Dieta săracului, propusă de Mihaela Bilic, te slăbește 30 kg în 6 luni