Cum explică Burcă rușinea de la Oradea: ”Proastă și apăsătoare”

Ovidiu Burcă, antrenorul celor de la Dinamo, era deziluzionat la finalul meciului cu FC Bihor, încheiat 1-1, în grupele Cupei României. „Câinii” n-au putut învinge nici formația din Liga 3, iar tehnicianul recunoaște criza instaurată la echipa sa.

Roș-albii s-au „împotmolit” și pe terenul Bihorului, o echipă din cel de-al treilea eșalon, și au ajuns la nouă meciuri consecutive fără victore în campionat și Cupă.

Pentru prima oară în această perioadă, Burcă admite că atmosfera de la Dinamo e „proastă și apăsătoare”, catalogând egalul cu modesta FC Bihor drept „un rezultat rușinos”.

„Un rezultat rușinos pentru noi”

„Nu ne așteptam la o astfel de replică (n.r. – din partea Bihorului). Ne așteptam să câștigăm. Din păcate, am avut multe șanse de a face 2-0, iar la singurul lor șut pe spațiul porții din repriza a doua, echipa lor a înscris.

E un rezultat rușinos pentru noi. E o pasă proastă, o situație care începe să fie apăsătoare. Băieții sunt foarte supărați, foarte triști, nu poți să faci un 1-1 contra unei echipe de Liga 3. Este o atmosferă foarte proastă.

Nu vrea să vorbească despre transferuri!

Tradiția acestui club ne oblig să sperăm că putem ieși din grupe. Ne-am dorit să rulăm două echipe în aceste două competiții (n.r. – Liga 1 și Cupa României), le-am dat șanse unor jucători care au jucat mai puțin și am preferat să facem o rotație, fiindcă următorul meci nostru e foarte aproape (n.r. – luni, versus UTA, tot la Oradea)

Nu vreau să vorbesc despre transferuri, nu s-a terminat prima parte a campionatului și n-ar fi corect să vorbim acum despre transferuri. Vom face o analiză și vom vedea ce e de făcut”, a spus Ovidiu Burcă, la microfonul Digi Sport, la câteva zeci de minute după finalul patidei de la Oradea.

Îl așteaptă pe Il Luce

”Ar fi o bucurie să-l avem alături pe Mircea Lucescu, știm cu toții ce înseamnă pentru Dinamo”, a declarat Burcă.

Mircea Lucescu și-a încheiat conturile cu Dinamo Kiev. Inițial, a transmis că se lasă de antrenorat, la 78 de ani, după care a revenit cu altă declarație oficială, prin care a transmis că nu s-ar mai retrage din fotbal.

Citește și

Delia Matache și soțul ei, surprinși de un cutremur puternic, în Nepal! Sunt zeci de răniți