Cum arată acum Cosmina Păsărin: ”Nu-mi doresc, cu niciun cost”

Comina Păsărin, în vârstă de 39 de ani, a intrat recent în echipa de la „Vorbește Lumea”. Pe plan profesional toate îi merg din plin, însă pe plan personal, vedeta este de ceva timp singură, ceea ce nu pare să o deranjeze prea mult.

Cosmina a dezvăluit cum trebuie să fie bărbatul care să o cucerească.

Tiparul vedetei

”Nu știu dacă e cazul să spunem că sunt pretențioasă, cred că mai important de orice sunt o femeie care știe ce vrea și ce așteaptă de la omul de lângă ea. Pentru mine este esențial să știu că am lângă mine o persoană sinceră, serioasă și care pune pasiune în ceea ce face.

Îmi doresc un om care să acorde timp relației noastre, să nu grăbim lucrurile, ci dimpotrivă… Să trecem prin fiecare pas și să vină lucrurile natural.

Eu nu sunt genul de persoană care să-și dorească să sară etape și cu siguranță nu-mi doresc să intru sau să rămân într-o relație, indiferent de cost”, a declarat Cosmina Păsărin pentru ”Impact”.

”Am învățat să mă prețuiesc mai mult”

”Cu fiecare experiență prin care am trecut, am învățat să mă accept așa cum sunt, să mă simt bine în pielea mea și să mă prețuiesc mai mult.

Dacă așteptăm ca cei din jur să ne respecte sau să ne acorde mai multă atenție, atunci trebuie să știm cât valorăm și să nu uităm să ne punem noi pe primul plan. Cred că asta pleacă din faptul că nimeni nu ne învață de relația cu noi înșine și atunci ajungem să uităm de noi.

Ei bine, eu am învățat această lecție și sunt fericită să spun că mă aflu într-un moment bun al vieții”, a mai adăugat prezentatoarea de la ”Vorbește Lumea”. În luna octombrie, va împlini 40 de ani.

Citește și

Secretele lui David Popovici: ”Ascult aceste melodii”