Cum a trăit Virgil Ianțu Revoluția din 1989, ca soldat în termen: „A început să se tragă. Jumătate de oră nu-mi amintesc”

Virgil Ianțu, 53 de ani, și-a făcut un nume în istoria televiziunii românești prin prezentarea emisiunilor „Copiii spun lucruri trăsnite” și „Vrei să fii miliardar”/”Vrei să fii milionar?”.

Concomitent, o perioadă a cântat în grupul „The Fifties”, care încă îl acompaniază pe Ștefan Bănică junior în concertele sale.

Până să ajungă celebru, practic, un puști fiind, la numai 18 ani, a prins Revoluția din 1989 ca soldat în termen la Caransebeș. A avut și un coleg de școală mort în focul evenimentelor din decembrie 1989, apoi a fost chemat ca martor în Procesul de la Timișoara.

”M-am blocat, n-am mai scos niciun cuvânt”

În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, bănățeanul a rememorat clipele teribile din decembrie 1989.

„Am avut un moment în care, da, am paralizat de frică. Un moment cumplit. Nu mi-au ieșit cuvintele din gură de spaimă. Păzeam Casa Armatei din Caransebeș, ni s-a dat ordin să ne îmbrăcăm în civil. Eram în curte, în întuneric, eu și colegul am zis să avem clădirea în față, ca un zid de protecție.

În acele zile, oamenii erau în starea de euforie, de spaimă, de toate. Nu se știa dacă vom fi linșați! S-au urcat oamenii pe poartă, o escaladau. Eram eu cu prietenul meu, Ovidiu, am vrut să spunem că suntem băieții de la Casa Armatei…

Și n-am putut scoate niciun cuvânt, m-am blocat. Noroc că cei de pe poartă au spus: «Sunt băieții de la Casa Armatei». A fost un moment de spaimă teribilă”, s-a confesat Virgil Ianțu.

Când vâjâiau gloanțele

Nu a fost singura dezvăluire din acele zile. „A început să se tragă, gloanțele au trecut prin geamurile de deasupra. M-am aruncat la pământ din reflex. Și am o pauză de jumătate de oră pe care nu mi-o amintesc. A fost cumplit.

Mi-a spus colegul că a încercat să mă ridice, dar eu nu-mi mai aduc aminte. Nimic”, a mai spus timișoreanul.

Citește și

O parte dintre bugetari, lăsați fără vouchere de vacanță