Cum a fost dezbinat vestiarul dinamovist: ”Și nevestele bârfeau”

Dinamo se confruntă cu mari probleme financiare și sportive, ultimul sezon în care echipa roș-albă a făcut performanță este ediția 2016/2017, în care formația antrenată de Cosmin Contra s-a luptat chiar pentru titlu. A încheiat pe locul 3, după ce a intrat in extremis în play-off, a câștigat Cupa Ligii.

Claudiu Bumba (27 de ani), jucător la Dinamo între februarie și septembrie 2017, a oferit detalii picante din vestiarul dinamovist în ultimul an în care ”câinii roșii” au contat în lupta la titlu.

În ciuda rezultatelor bune înregistrate pe teren, vestiarul condus de Cosmin Contra nu era unul unit. Jucătorii erau împărțiți în ”bisericuțe”, din ce a povestit Claudiu Bumba.

”Dinamo nu e un club ușor. Au fost momente grele și pentru mine, mai ales că nu mai jucasem de mult timp, au fost probleme cu cartea verde din moment ce eram în proces cu cei din Israel (n.r – Hapoel Tel Aviv, precedenta lui echipă), chestii care te stresează. Eu, individual, nu am avut cel mai bun parcurs, dar echipa s-a bătut până în ultima etapă la campionat.

La început am jucat, apoi s-a terminat campionatul și mi s-a spus că nu voi mai fi om de bază. Am luat-o ca atare, am încercat să îmi găsesc club, asta a fost. Nu voiam să joc câte 10 minute, am preferat să merg la Chiajna, să joc mai mult și să ajung la forma dorită.

Au fost niște probleme cu unii dintre jucători, erau bisericuțe. Erau tensiuni, în afara antrenamentelor și a meciurilor. Și între români, și cu străinii. Dar la meciuri nu s-a văzut lucrul ăsta, ceea ce este meritul lui Cosmin Contra”, a declarat Bumba la GSP Live.

”Răutăți, invidii, neveste. Mai spun bârfe care nu-și au rostul. Dar astfel de chestii cred că se întâmplă oriunde, nu doar la Dinamo. Femeile au un rol important în orice”, a mai comentat mijlocașul ofensiv care a adunat 14 meciuri, două goluri și o pasă decisivă în lunile petrecute la Dinamo.

Citește și

Viitorul lui Dinamo a început cu dreptul sezonul. Cine vrea să-l impresioneze pe Bonetti