Alexandru Răuță, 29 de ani, a decis să renunțe la memoriul pe care îl introdusese la FRF spre a deveni liber de contract și a decis să-și ducă la bun sfârșit angajamentul pe care îl are cu Dinamo.
Astfel, închizătorul va continua cu „câinii” până în vara 2022. Răuță a primit o parte din suma datorată de club în contul salariilor restante, este vorba de 25.000 de euro, bani pe care i-ar fi achitat, sau urmează să-i primească, din partea unui om de afaceri apropiat grupării, susține Gazeta Sporturilor.
În plus, fotbalistul a explicat astăzi alte motive pentru care continuă în tricoul alb-roșu.
„Ştim că ne aşteaptă un meci greu la Buzău, Chindia e o echipă bună a campionatului, omogenă, cu fotbalişti care joacă de mult timp împreună.
Trebuie să mergem acolo să luăm puncte sau punct şi să ne continuam parcursul bun de până acum. Nici nu ştiu de când nu a mai fost o atmosferă aşa de bună. Am început bine campionatul, suntem o surpriză plăcută şi sper să fim noua gaşcă nebună. Toţi ne-au luat cam de sus, dar se pare că echipa creşte de la meci la meci şi nu cred că va fi nimănui uşor cu noi”, a spus Răuță.
Fotbalistul dinamovist a vorbit, la întâlnirea cu reprezentanții mass-media, și de rezolvarea problemelor financare.
„Ne-am înţeles pe cale amiabilă, mi-am retras memoriul şi acum toate lucrurile decurg normal. Eu mai am un an de contract cu Dinamo. Cred că viitorul lui Dinamo sună bine, copiii care vin din spate sunt talentaţi, dau totul pe teren. Ştiu că şi Sorescu mai are de luat bani, dar am înţeles că se vor rezolva problemele şi cu el.
Încet, încet suporterii au început să facă mai multe eforturi ca să ne mulţumească pe toţi. Este greu pentru orice jucător să muncească şi să nu îşi ia banii, sperăm ca în cel mai scurt timp să fim toţi banii la zi şi să intre lucrurile pe un făgaş normal. Cei care am rămas aici am făcut-o cu sufletul. Eu ştiu că toţi jucătorii vor să rămână. Chiar şi Paul Anton vrea să rămână, dar depinde dacă se ajunge la o înţelegere”, a încheiat Răuță.
Citește și
ROMÂNIA FRUMOASĂ Klaus Iohannis recomandă Parcul Natural Comana. La jumătate de oră de București