Cum a explicat Cristina Neagu eșecul cu Spania. A criticat fără ocolișuri

România a început catastrofal Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, fiind învinsă categoric de Spania, scor 16-31. Mâine, este următorul meci al ”tricolorelor”, cu Senegal, de la ora 11:00, pe Digi Sport 1. Un adversar care ne poate pune probleme, având în vedere jocul fetelor cu ibericele.

Cristina Neagu a fost din nou cea care a încercat să tragă echipa României după ea, reușind 6 goluri. Aceasta deși vine după o perioadă lungă de inactivitate, după ruptura de ligamente de la genunchiul piciorului drept. ”Mda, la cald, nu văd atât de multe lucruri bune după o asemenea înfrângere. Nu-mi aduc aminte în ultima perioadă când România a fost învinsă de maniera asta.

Mai sunt patru meciuri, trebuie să facem ceva, mai ales că și Senegal am văzut că joacă foarte bine. Avem nevoie să ne îmbărbătăm, să privim în față. Jucând precum cu Spania, n-o să câștigăm meciuri. E clar că dacă luăm gol după gol, nu poți să mergi relaxat în faza de atac. Mai faci greșeli, mai sunt și ratări. Eu zic că se vede progresul meu în teren, cu fiecare meci. Acum o lună nu credeam că voi mai fi la Mondial, de aceea sunt fericit că sunt aici”, a spus Cristina Neagu după partidă.

Citește și:

FOTO Imaginea de 200.000 de aprecieri a unui star mondial la București