Culisele divorțului dintre Simona Halep și Toni Iuruc. Ce a dus la despărțire

Când toată lumea aștepta nunta, Simona Halep și Toni Iuruc divorțează. La doar un an de la căsătoria civilă.

Discret, la notar, cu doar două luni înainte de cununia religioasă și petrecerea de cinci stele în care urmau să-și sărbătorească iubirea, pe 13 noiembrie, la Sinaia.

Miercuri, 7 septembrie, soțul sportivei, Toni Iuruc, a recunoscut că divorțează, iar campioana și afaceristul au semnat joi, 8 septembrie, actele la notariat.

Distanța, prea mare, prea grea

Din informaţiile FANATIK apropiate celor doi, relația celor doi soți a început să se răcească de luni bune, iar principalul motiv a fost distanța impusă de cariera Simonei Halep. Nu e ușor să faci casă cu o campioană și Toni Iuruc și Simona Halep au simțit pe propria piele că, uneori, familia nu face casă bună cu performanța.

În cei 3 ani de relație, deși nu s-au certat niciodată, campioana și soțul nu s-au regăsit în relație și, de la lună la lună, s-au înstrăinat, fără să mai poată fi reparat ceva. Programul spartan pe care trebuia să îl urmeze sportiva pentru a face performață, dar și afacerile lui Toni Iuruc, în domeniul construcților, care îl țineau extrem de ocupat şi departe de turneele Simonei, au contribuit la ruptura definitivă și la decizia finală.

Asta după ce, în cei doi ani în care relaţia celor doi nu a fost oficială, Toni Iuruc i-a fost alături Simonei la multe turnee majore.

Eliminarea de la US Open 2022 a răvăşit-o total pe Halep

Declicul ce a dus la decizia radicală de divorţ s-a produs de curând, când Simona Halep a fost eliminată total neaşteptat, din prima rundă a turneului US Open. Fostul număr unu mondial a muncit tot anul pentru acest Grand Slam!

Rezultatul dezamăgitor a distrus-o pe Simona Halep care, spun apropiaţii familiei, a fost afectată chiar mai mult decât după finala pierdută la Roland Garros, în 2017, în faţa lui Ostapenko! De altfel, Halep nici măcar nu a fost prezentă la conferinţa de presă obligatorie de după meci, asumându-şi o amendă zdravănă din partea WTA. Atât de afectată a fost!

Cu un caracter puternic, dar și cu un orgoliu ce poate dărâma munții, Simona Halep și-a vărsat toată frustrarea când a revenit în țară. Conform informațiilor FANATIK, până în momentul întâlnirii în fața avocatului, sportiva și Toni Iuruc nu au dat unul ochii cu altul. Amândoi erau în București, dar locuiau deja separat!

Simona Halep, imagini tot mai rare cu Toni Iuruc

Discretă cu viața personală, dar totuși atentă la urmăritorii de pe Instagram, Simona Halep posta frecvent frânturi din viața alături de Toni Iuruc. Însă, de ceva vreme, sportiva nu a mai publicat nicio imagine cu cel care îi este partener de viață. Ultimele fotografii cu campioana și afaceristul sunt din vacanța în Grecia, unde radiau de fericire și nimic nu părea să stea în calea iubirii lor.

Activă în mediul online mai ales când vine vorba de carieră și de performanțele în domeniul sportiv, nu a mai avut nicio postare publică de mai bine de o săptămână. Conform informațiilor noastre, Simona Halep a răbufnit după eliminarea de la US Open, frustrarea ei a “explodat”, motiv pentru care nu a mai publicat nicio imagine și niciun mesaj pe conturile de socializare. Ultima fotografie de pe Instagram este publicată pe data de 28 august 2022, când se antrenează intens în sală.

Simona Halep – zâmbitoare la ieșirea de la notar, Toni Iuruc- pus pe glume

Decizia divorţului a fost luată de comun acord, iar avocaţii au pregătit actele în timp record. La nici 24 de ore de la confirmarea despărțirii, cei doi au ajuns în cabinetul de avocatură și au semnat divorțul.

Simona Halep a fost reprezentă de avocatul Bogdan Stoica. Cei doi au la dispoziție 30 de zile pentru a reflecta asupra deciziei și, din informațiile noastre, nu au avut nicio pretenție financiară ori de împărțire a bunurilor în urma acestui divorț.

Întâlnirea dintre Simona Halep și Toni Iuruc a durat câteva minute și, în spatele ușilor închise, totul a fost rezolvat civilizat. Separarea este una amiabilă nu doar în acte, ci şi în realitate, sursele apropiate celor doi asigurându-ne că Simona Halep şi Toni Iuruc îşi poartă un respect reciproc rar întâlnit în condiţiile în care au eşuat după niciun an în mariajul anului trecut din România.

De remarcat este că la ieșirea din biroul avocatului, deși nu a oferit declarații presei, Simona Halep a afișat un zâmbet, s-a urcat în mașină și a plecat, fără să se uite înapoi. La nici trei ore de la semnarea actelor, campioana a avut prima reacție oficială pe contul de Instagram.

De cealaltă parte, Toni Iuruc a făcut o glumă în fața jurnaliștilor aflați la fața locului, amintind astfel de eliminarea neașteptată și dramatică a Simonei Halep de la US Open, de zilele trecute.

”Fac o glumă: e ca eliminarea din turul 1 de la US Open”, a spus Toni Iuruc.

Citește și

Pentru prima oară în istorie, regele Angliei are casă și în România