Ovidiu Burcă a promovat Dinamo în Liga 1 având în primul „11” și fotbaliști ce au retrogradat în eșalonul secund în primăvara trecută.
La treabă, dinamoviști!
„Câinii” sunt exuberanți și așteaptă ca șefii clubului să treacă la treabă, să construiască o echipă care să nu mai aibă emoții la retrogradare, așa cum s-a întâmplat începând cu 2020.
Exceptând implanturile din străinătate, care au prins bine în alb-roșu – Ghezali, Laruccea, Iglesias, Bena și Dujmovic -, dar și pe Alex Pop, care și-a regăsit pofta de gol în dubla de la baraj, și Neluț și Iulian Roșu, transferați vara trecută când, toți fugeau de Dinamo, lotul a fost format din jucători care anul trecut pe vremea asta erau puși la zid de suflarea roș-albă.
Se poate, dacă vrei!
Apărarea, cel puțin, a fost alcătuită din jucători care în 2022 fuseseră îngenuncheați în dubla de baraj cu U Cluj. Patriche i-a pasat banderola de căpitan lui Giafer în dubla de acum cu FC Argeș, după ce anul trecut era în echipa rușinii.
Pe laturi, Moura și Amzăr, un copil de 19 ani forțat ca fundaș stânga. Bani plângea pierdut în iarbă în mai 2022, acum este printre idolii suporterilor și are propriile melodii.
Giafer, Patriche, Amzăr, Moura, Bani, Borcea, Bordușanu, Florescu și Țîră au retrogradat cu Dinamo anul trecut, iar acum sunt în tabăra învingătorilor.
Ce spune Patriche: „Eu aș vrea”
„Mie îmi expiră contractul pe 30 iunie, nu am discutat nimic cu conducerea încă. Mi-aș dori să continuu, chiar dacă am 37 de ani. E un vis că am ajuns să joc la Dinamo, să fiu căpitan și să mai și promovez.
Anul acesta a fost cel mai frumos din cariera mea, deși am fost în Liga a 2-a!. Eu zic că e nevoie de achiziții, însă cred că nu ne facem de râs nici cu lotul acesta. S-a format un grup foarte bun. Avem echipă, altfel nu ajungeam să promovăm”, a declarat Răzvan Patriche.
Citește și
Detalii despre preferatul fanilor. Burcă: „Nu o să mă opun eu”