Cu cine vrea Rednic să oprească șirul înfrângerilor azi cu UTA. Revenire importantă

Mircea Rednic începe astăzi un nou mandat, al 5-lea, la echipa din Ștefan cel Mare, având misiunea de a salva formația de la retrogradare, așa cum a declarat el însăși.

Miza principală: opriți eșecurile!

Antrenorul a adus un nou suflu la antrenamente, la primele două pe care le-a făcut cu echipa, jucătorii sunt mai concentrați și vor să impresioneze. Rămâne de văzut și ceea ce vor arăta pe gazon astăzi, de la ora 16:30, în etapa a 11-a, cu UTA. Mai ales că roș-albii au adunat șapte eșecuri la rând, ar doborî astăzi un record nedorit, unic în istoria clubului.

Din punct de vedere al rezultatelor personale, ”Puriul” nu a pierdut niciodată în primul meci din cele patru mandate anterioare. Fie a învins, fie a înregistrat trei remize, dar nu a pierdut! În situația de față, orice punct este important pentru ”câini”. Și la precedenta ”ispravă”, din 2003, seria 007 a fost stopată cu o remiză, 1-1, cu FC Național.

Ultimele mișcări

UTA a sosit în Capitală după două eșecuri, unul rușinos în Cupa României cu Filiași, altul în Liga 1, acasă, cu CFR Cluj. Ultimul succes al arădenilor datează din 30 august, când au învins cu 1-0 la Mediaș.

O veste bună și pentru ”câini”. Gabriel Torje a revenit la antrenamentele normale, ar putea evolua din primul minut, după ce a absentat la meciul cu Universitatea Craiova. Se așteaptă mai mult și de la Sorescu, mai ales că Rednic a transmis că locul său nu este ca fundaș dreapta, în condițiile în care este om de gol pentru Dinamo.

DINAMO
91. Iliev – 32. G. Crețu, 35. R. Popa, 27. R. Grigore, 7. St. Filip – 22. Sorescu, 8. Itu, 5. Răuță, 10. C. Matei – 9. Torje, 44. Ivanovski
ANTRENOR: Mircea Rednic
REZERVE: 12. Eșanu, 3. A. Radu, 17. Dudea, 18. Țâră, 19. Țone, 21. Neicuțescu, 38. Bani, 75. Amzar, 99. Moldoveanu
ABSENȚI: Giafer (suspendat), Mihaiu, Nica (accidentați)

UTA ARAD
93. Fl. Iacob – 15. Vukcevici, 21. Erico, 4. Benga, 55. Șliakov – 20. Ubbink, 6. Passaglia, 19. Batha, 7. Roger – 10. Miculescu, 88. Hora
ANTRENOR: Laszlo Balint
REZERVE: 33. Balauru, 3. Medjimorec, 5. Vorobjovas, 8. Antal, 9. Dangubici, 18. Fl. Ilie, 22. Bustea, 23. Baravykas, 98. D. Isac
ABSENȚI: T. Călin (accidentat), Tomozei (exclus din lot)

Citește și

CTP, dezlănțuit după incendiul de la ATI Constanța: ”Ești șeful statului de 8 ani. Tu nu ai eșuat?!”