Cu cine atacă Dinamo victoria în meciul cu Sepsi

Sepsi și Dinamo joacă astăzi de la ora 22:00, într-un meci contând pentru etapa #3 din Superligă.

Partida are loc la Sfântu Gheorghe, iar oficialii gazdelor se așteaptă ca meciul să fie sold-out. Confruntarea e în direct pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1

Sepsi a început perfect noul sezon de Superligă!

Victoriile cu Poli Iaşi şi Gloria Buzău i-a urcat pe cei de la Sepsi pe prima poziţie în clasament.

De asemnea, dinamoviştii sunt printre remarcaţii acestui start de campionat, în care au pierdut în prelungiri pe terenul CFR-ului, după o prestaţie cu multe momente pozitive, apoi au stabilit scorul etapei precedente, 4-1 cu Petrolul Ploiești.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în Superligă de 16 ori, de opt ori s-a impus gruparea din Sf. Gheorghe, de patru ori au câştigat bucureştenii, iar alte patru partide s-au terminat fără gol marcat (toate cu Dinamo gazdă).

Sepsi – Dinamo, echipe probabile

Sepsi: Niczuly – Ciobotariu, Ninaj, Florin Stefan – Otelita, Sota Mino, Alimi, Varga – Kallaku, C. Matei – M. Coman
Rezerve: Moldovan, Gyenge, Breij, Hajdin, Siger, Popsa, Drăghiceanu, Bardea, Neskovic
Antrenor: Bernd Storck

Dinamo: Golubovic – C. Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Abdallah, Selmani, Politic
Rezerve: Roșca, Ailiesei, Bordușanu, A.Irimia, Pașcalău, Rotund, Licsandru, Sivis, A. Florescu, Patriche, Bani, Amzăr, Caragea
Antrenor: Zeljko Kopic

Stadion: Sepsi Arena
Arbitru: Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca). Asistenți: Avram Valentin (Bucureşti), Corb Ioan Alexandru (Satu Mare)
Arbitru VAR: Costreie Sorin (Voluntari). Asistent VAR: Antonie Andrei (Bucureşti)
Sepsi – Dinamo se joacă de la ora 22:00

Citește și

Nadia Comăneci i-a impresionat pe toți: „Și-a ținut echilibrul”. Prima reacție a „Zeiței” la Paris