Dinamo vrea să ia doi români crescuți la FCSB!

Dinamo se pregătește de play-off, dar mai are de jucat ultima etapă din sezonul regulat, la Arad, cu UTA (luni, 20:00).

Conducerea roș-albilor pregătește deja campania de transferuri pentru la vară. Astrit Selmani (27 de ani) a refuzat să-și prelungească acordul cu Dinamo, cu toate că au fost mai multe încercări din partea grupării să semneze un nou contract.

Internaționalul kosovar a solicitat 25.000 de euro/lună salariu, Dinamo i-a oferit 15.000 de euro/lună, plus bonusuri, ar fi ajuns la 20.000 de euro/lună dacă ar fi fost atacantul din ediția de toamnă. Selmani a transmis, apoi, inclusiv public, că vrea o altă experiență, într-un campionat puternic.

„Câinii” nu vor mai insista în privința lui, Zeljko Kopic se va folosi de serviciile lui, atât timp cât va da randament pe teren.

Dinamo se interesează de Ianis Stoica și Alexandru Musi

Dinamo se va reorienta pe două piste pe care a mai tatonat în ultimele luni. Doi tineri fotbaliști, români, vor fi pe lista de priorități pentru la vară. Clubul se va implica în negocierile pentru doi jucători ofensivi, Ianis Stoica (22 de ani, Hermannstadt) și Alexandru Musi (20 de ani, FCSB).

Conform informațiilor GSP, cei doi sunt doriți sub comanda lui Kopic. Sau măcar unul dintre ei.

Ianis Stoica a fost dorit inclusiv în iarnă, doar că sibienii au cerut peste un milion de euro pentru a-i da drumul.

Zilele trecute, după meciul direct, suporterii „câinilor” l-au aplaudat pe Stoica și i-au scandat numele. Ianis a transmis că el n-a refuzat Dinamo, lăsând presiunea pe umerii șefilor celor două cluburi. Ar vrea la Dinamo!

9 goluri și 4 assist-uri a adunat Ianis Stoica pentru sibieni în actuala stagiune în 31 de meciuri

Alexandru Musi a intrat în colimatorul lui Gigi Becali

În ceea ce-l privește pe Alexandru Musi, el nu este în grațiile lui Gigi Becali. Tocmai l-a certat public după meciul cu Lyon (1-3). De fapt, Musi a fost și în iarnă în atenția „câinilor”, într-o afacere extinsă, doar că tratativele s-au împotmolit la un moment dat.

Musi, extremă stânga, a intrat pe teren în minutul 77 al meciului din optimile Europa League, în locul lui Florin Tănase. Suficient pentru a fi criticat de patron.

„Îi ziceam și lui MM Stoica: „L-am băgat pe Musi. Ai 21 de ani, toate mingile să le pierzi? Gheorghiță nu pierde mingea”.

E individualist, dar nu o pierde. Sau o pierde în careu. Dar să le pierzi pe toate? Ce fel de fotbalist ești tu? Dar se va face selecție”, a reacționat Gigi Becali într-o intervenție la GSP Live.

3 goluri și un assist a strâns Musi în 28 de meciuri în actualul sezon, în toate competițiile

Citește și

Ce sărbătorim, de fapt, pe 8 martie, Ziua Femeii sau Ziua Mamei?