CTP: ”Suntem în război cu Rusia”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat că Rusia a declarat război Europei şi lumii întregi, prin invazia Ucrainei. Mai mult, ziaristul consideră că și România este implicată în război.

”Mai există în România, acum, destui oameni care spun așa – „Asta, e în Ucraina, e acolo. Cu Ucraina au treabă rușii, nu cu noi. La noi nu e război! De ce să îi enervăm pe ruși? Ideea este ”să nu-i enervăm pe ruși”. Și e veche, nu e de acum”, a reacționat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

”Acesta e viitorul”

Cristian Tudor Popescu a continuat: ”Ucraina e România! Nu mai încap alte cuvinte. Ucraina e România! Ucraina și România înseamnă Europa. Rusia, în momentul de față a declarat război Europei.

A declarat război NATO, a declarat război Statelor Unite, a declarat război lumii întregi. Cu excepția Chinei, mă rog, care se menține în expectativă. În aceste condiții România trebuie să procedeze ca și cum ar fi în aceeași situație cu Ucraina. România este în război cu Rusia!”.

”N-am cum să vorbesc altfel, în aceste momente. România este în război cu Rusia, în acest moment, chiar dacă încă nu au pătruns aici trupe. Uitați-vă cum arată situația și care este viitorul, din acest moment”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

”Putin nu va da înapoi, nu vrea pace”

Potrivit gazetarului, ”Putin nu va face niciun pas înapoi. Niciun milimetru”.

”E inimaginabilă situația în care Rusia se retrage din Ucraina. Tratative de pace? Ați văzut pe cine l-a pus șef al delegației de la Gomel? A pus un soi de răhățiș propagandistic, un kulturnik, care și în sistemul sovietic este un soi de rândaș de la grajduri, a fost ministrul Culturii și acum a fost recuperat la Kremlin.

A fost pus acest viermuș să conducă delegația, în evidentă bătaie de joc față de delegația ucraineană, care a fost condusă de ministrul Apărării. N-au de gând să facă niciun fel de pace. Se și vede de altfel, că între timp distrug Kievul, în timp ce fac aceste tratative de pace, așa-zise tratative”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Comparație cu Goebbels

Cristian Tudor Popescu a comparat discursurile liderilor ruşi Lavrov şi Medvedev cu cel al lui Goebbels din 1943.

”Discursurile pe care le-am auzit acum – Lavrov, cu „s-a terminat cu aroganța Occidentului bazată pe superioritatea pe care și-o atribuie ei… Gata!…”. Medvedev: „Aveți grijă, că la nucleare nu se știe!”… Astea știți ce sunt? Plus alerta aceea nucleară a lui Putin?

Este discursul lui Goebbels de la Palatul Sporturilor din Berlin, din februarie 1943, în care întreba, sala aia isterizată, „Vreți război total?”. „Daaa!”, „Jawohl!”. „Vrem război total!”. Aici se întâmplă același lucru. „Vreți război total?”, întreabă Rusia în momentul de față NATO, Europa, Occidentul…”, a mai spus CTP.

Citește și

A picat bine: unde e acum Valeriu Gheorghiță