--> -->

CTP, reacție surprinzătoare la adresa lui Mirel Rădoi: ”Are față”

Eșecul României în Armenia, scor 2-3, i-a înfuriat pe suporterii echipei naționale. Specialiștii au răbufnit și chiar au solicitat demisia lui Mirel Rădoi, plus a șefilor FRF. O opinie altfel a avut jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Într-un comentariu prezentat pe GSP.RO, CTP a comentat prestația lui Mirel Rădoi la națională, promițându-și un lucru dacă acesta va rămâne selecționer.

Cristian Tudor Popescu, jurnalist, scriitor, comentator politic și sportiv, a analizat prestația lui Mirel Rădoi de când conduce tricolorii. ”Am scris despre fotbal, despre fotbalul românesc, ani în șir – colecția ziarelor Adevărul și Gândul stă mărturie. De aproape un deceniu refuz să mai comentez evoluțiile echipelor românești, inclusiv Naționala, a cărei desființare am cerut-o la un moment dat. Motivul? Indiferent de rezultate, altfel majoritar proaste și foarte proaste, aceste echipe nu jucau un fotbal care să ne trimită în lumea mare a soccer-ului european și mondial.

Pe scurt, ”n-aveau față”, criteriul esențial pentru subsemnatul, pe care nu pot să-l explic exact, vă rog să-l intuiți. Spun doar atât: în sport, când ”ai față”, o înfrângere nu dă niciodată sentimentul ireparabilului, iar o victorie nu pare o baftă și o culme pe care n-o vei mai putea depăși. O echipă ”cu față” aruncă o umbră mai mare decât un meci, oricare ar fi acela.

Germania e cu noi în grupă. A crezut cineva, vreo secundă, în această lume, că după ce a fost măcelărită de Spania cu 6-0 în Nations League 2020, Germania nu ar mai putea deveni campioană mondială? A crezut cineva, vreo secundă, în această lume, că tot Germania, în 2014, la Mondiale, învingând Brazilia cu 7-1 a jucat un fotbal pe care nu-l va mai putea egala vreodată?

Fotbalul pe care Mirel Rădoi încearcă să-l construiască la echipa Națională are față. Numai că actualilor tricolori pur și simplu încă nu le vine să creadă în acest fotbal nou, orientat spre viitor, cu care vine Mirel Rădoi. Încă nu știu să fie cine le spune Rădoi că sunt.

Din jocurile meschine, fără viziune practicate de Națională în ultimul deceniu, nu putea să iasă nimic înalt. N-aveai cum să remediezi, să vindeci acele structuri tarate congenital. În cazul înfrângerilor Naționalei lui Rădoi însă, sanabilibus aegrotamus malis, zice o veche vorbă latinească, „suferă de răuri curabile”. Iar apoi, acest organism viu, sănătos în constituție, poate să nască ceva cu adevărat extraordinar.”, a notat gazetarul.

”O promisiune pe care mi-o fac mie însumi: dacă Mirel Rădoi rămâne selecționer, voi privi și voi scrie din nou despre meciurile Naționalei. P.S. Ultima oră: incredibil, nemții pierd acasă, 1-2, în fața Macedoniei de Nord!! O mai fi având față Germania după meciul ăsta?”, a mai spus ziaristul.

Citește și

Valeriu Gheorghiță despre vaccinul anti-Covid pentru copiii peste 12 ani: ”La toamnă”