CTP, războinic: “Nu vreți să vă vaccinați? Plătiți!”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu și-a îndreptat din nou tirada către persoanele nevaccinate, care ar fi afectate de măsura introducerii certificatului verde.

CTP a declarat în urmă cu câteva luni faptul că persoanele ar trebui stimulate financiar pentru a fi convinse să se vaccineze, propunând ca toți oamenii să primească o sumă de bani, precum în cazul donării de sânge.

Proiectul de lege care va discuta despre introducerea certificatului digital pentru anumite categorii profesionale se află încă în Parlament pentru dezbatere, după ce a fost blocat de mai multe ori.

“Să nu li se plătească nimic!”

”Marele liberal Cîțu spune că e incorect să se plătească teste pentru cei de la stat, e discriminare. Domnul Csaba Asztalos, președintele CNCD, a explicat recent că nu e nicio discriminare și, în ceea ce mă privește, eu sunt în continuare de părere că nu trebuie să li se plătească nimic, nu că 30 de zile, 60 de zile, privat, stat, celor care nu se vaccinează.

Nu ajung banii mulți și efortul din ATI-uri pentru cei care antivacciniști și nevaccinați, cei care acum ”nu au aer” și se duc acum la ATI, pe banii statului?

Nu ajunge? Trebuie să le mai plătim testele? Foarte bine, nu vreți să vă vaccinați, vaccinul e gratuit de la stat, atunci acționați privat, plătiți și testați-vă”, a reacționat CTP la Digi24.

Comparație cu China

A devenit acid. ”Vorbim de dictatură, de statul autoritarist care îngenunchează cetățenii, cu libertățile care sunt retezate de stat. Da? Știți ce se întâmplă în China?

Acolo chinezul care se îmbolnăvea era umflat de la domiciliu și dus la spital, la carantină, nu stătea să se izoleze, era luat. Acum când se întoarce în carantina de la spital nu își găsește câinele sau pisica pentru că au venit autoritățile și le-au omorât.

Sunt unii care au acum nostalgia Chinei, ”acolo e ordine, domne’! Ați văzut, au făcut un spital în șase zile?”. Uite ordine, poate vreți așa ceva, ăștia cu dictatura și tăierea libertăților.

În 60 de zile câți oameni pot să moară? Este enorm 60 de zile când ești în val după val. Pe de altă parte, având în vedere negocierile politice, dacă privești lucrurile pragmatic, în sensul interesului cetățeanului, e bine să fie introdus certificatul verde acum, în Parlament și dacă nu se poate decât cu 60 de zile…

Dar dacă se ajunge la o înțelegere pe baza acestui amendament, să se facă. Problema este că nu se face nimic, pentru că nu vrea domnul Cîțu și el găsește motive, ‘eu apăr privatul, nu vreau să fie discriminat în raport cu statul’.

Mâine mai găsește alt motiv, poimâine alt motiv, omul acesta nu vrea să plece de la Palatul Victoria nici descarcerat”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Citește și

Celentano din ”Las Fierbinți” l-a luat la rost pe Iohannis: ”E ușor să te duci la golf sau la piramide”