Sub titlul ”Arta ortului”, Cristian Tudor Popescu a transmis pe pagina sa de Facebook, un mesaj despre cele două evenimente din societatea românească, petrecute în ultimele zile.
Demisia lui Sorin Cîmpeanu din fruntea Educației după acuzațiile de plagiat și moartea lui Alexandru Arșinel.
Ce-l enervează pe gazetar
De asemenea, CTP critică felul în care televiziunile s-au raportat la moartea actorului.
”Ministrul S. Cîmpeanu a fost demisionat din funcție. Maestrul, ba chiar marele maestru, Al. Arșinel a fost demisionat din viață, după ce s-a legat cu lanțuri de scaunul de director la Teatrul de Revistă, în care intenționa să putrezească”, a scris CTP pe Facebook.
”În cazul Cîmpeanu, enunțam un principiu al imposturii. Iată încă unul, inspirat de acest Arșinel: impostura dăinuie, uneori pentru totdeauna. Istoria artelor nu duce lipsă de mucavale perene. În rolul de mort înregistrează așa-zisul comic, care, atârnat în meserie de fusta cu adevărat marii actrițe Stela Popescu, nu făcea să râdă decât curcile, poate cel mai mare succes al carierei sale, comparabil cu cel al vânătorului de rinichi”, a mai scris gazetarul.
”Gem ecranele de ode”
CTP face referire la faptul că, în 2013, Alexandru Arșinel a fost acuzat că a beneficiat de tratament preferențial, când a primit transplantul de rinichi în aceeași zi în care s-a înscris pe lista de așteptare.
În finalul mesajului său, CTP observă modul în care televiziunile au raportat despre moartea lui Arșinel: ”Gem ecranele de ode. Există și o artă a ortului popii. Om muri și om vedea nu e mai puțin adevărat decât om muri și om orbi. Iluzia că moartea și timpul despart grâul de neghină e o iluzie. De unde și putrefacta cugetare «Despre morți numai de bine»”.
Citește și