Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, recunoscut pentru opiniile sale acide, n-a avut milă de jucătorii României, i-a făcut praf pe fotbaliștii antrenați de Mirel Rădoi, după umilința cu Coreea de Sud, scor 0-4, de la Jocurile Olimpice de la Tokio.
Pentru a ajunge în sferturi la Jocurile Olimpice, România este obligată să bată Noua Zeelandă, care a pierdut cu Honduras, scor 2-3. Primul criteriu de departajare este golaverajul general, acolo unde România stă cel mai rău, fiind pe ultimul loc în grupă.
”O ciurdă speriată, vopsită în tricolor. Chiar dacă mi-am pus ceva speranțe în Mirel Rădoi, nu pot să n-o spun: așa-zisa reprezentativă olimpică de fotbal a României, ajunsă la Tokyo, stârnește mila. Acesta pare a fi sentimentul care i-a făcut pe coreeni să ne dea doar 4 goluri.
Niște băieți făcuți grămadă, din care sare mingea ca din colțul mesei, neînstare să lege trei pase ca lumea, fugind ca să nu-i lovească balonul, un portar care o scapă din mâini printre picioare.
Primitivism, rigiditate, orbecăială ziua-n amiaza mare. O neputință înghesuită pe jumătate de teren, căci de centru trec mai rar. Nu înțeleg cum de nu-i crapă obrazul domnului Mirel Rădoi să arate, nouă și lumii întregi, această ciurdă speriată, vopsită în tricolor”, a scris cunoscutul jurnalist pe Facebook.
Cum a arătat României în fața Coreei de Sud: 12.Aioani – 6. Ghiță, 8. M. Marin (c), 4. Pașcanu – 7. I. Gheorghe, 10. Ciobanu (13. Florescu, 76), 18. Dulca (5. Băluță, 76), 2. Boboc (17. R. Grigore, 65) – 21. Sefer (11. V. Gheorghe, 57), 9. Ganea (19. Sîntean, 57), 20. Dobre.
Citește și
Mirel Rădoi, sinceritate teribilă: ”Nu puteam câștiga la nesfârșit din noroc”