CTP despre David Popovici: ”Nu mă simt mândru”

David Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige medalii de aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit performanța în 1973.

David va fi premiat și de către MTS, CS Dinamo sau COSR. Acum, din partea guvernanților va încasa echivalentul a 200.000 de euro.

Explicații logice

”Nu, nu, eu nu mă simt mândru pentru că David Popovici a obținut două medalii la Mondiale. De ce m-aș simți? Văd că se simt mândri, însă, alții. Toți politicenii de vârf care s-au repezit, au sărit din baie – nu din bazin, din baie – ca să se lipească într-un fel de succesul lui Popovici. Domnul Iohannis, Bode, Dîncu… Laitmotivul: ”Ne-a făcut să fim mândri David Popovici”.

Bun, ei se simt mândri. Eu nu! De ce? Eu nu am nicio contribuție la ce a făcut acest băiat. Dacă aș fi fost unul dintre părinți, care au avut o contribuție esențială din ce am văzut și citit, părinți care îl ajută enorm și acum, da, aș fi mândru, dacă aș fi antrenor, aș fi mândru, dacă aș fi un prieten care l-a ajutat, aș fi mândru.

Dar de ce să fiu mândru eu, în calitate de Popescu, care n-a făcut nimic pentru el? De ce să fim mândri toți ceilalți? Că suntem și noi români? Să fiu mândru că am un nume care se termină în ”escu” și Popovici e și el român și atunci să fiu mândru? Nu am de ce să fiu!”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la B1 TV.

”Fondul de rezervă e pentru situații grave, calamități, intervenții de urgență”

Pentru sursa citată, CTP a continuat: ”Nici România nu are de ce să fie mândră, că Popovici nu e rezultatul unei acțiuni conștiente, coordonate, întinse în timp ale acestui stat de a produce campioni de natație. E un miracol. Eu, dacă aș fi credincios, dacă aș crede în Dumnezeu, aș spune că e opera lui Dumnezeu – David Popovici. Nu e opera României în niciun caz.

Cum adică din Fondul de Rezervă? De ce trebuie să recurgă domnul Ciucă la Fondul de rezervă? Fondul de rezervă e pentru situații grave, calamități, intervenții de urgență. Ce e urgență și calamitate în ce a făcut David Popovici?

Banii ăștia, mulți sau puțini, de ce să-i fie dați dintr-un Fond de rezervă? De ce nu erau pregătiți? De asta am spus că Popovici e un miracol, pentru că nimeni nu așteapta lucrul acesta dintre politcieni”.

Citește și

Autoritățile caută influenceri care să promoveze imaginea României