CTP, despre congresul PNL: ”Orban, un combinagiu răscopt. Cîțu i-a dat lovitura”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 anunțul premierului Florin Cîțu că va candida la șefia PNL, la congresul din toamnă, împotriva lui Ludovic Orban.

„Florin Cîțu a făcut acest anunț ca să fie clar că nu e o o candidatură de fațadă, așa cum a dorit să se înțeleagă la un moment dat domnul Ludovic Orban, spunând că el este singura soluție pentru partid și pentru țară, este trecutul, prezentul și viitorul PNL și că și l-ar dori pe domnul Cîțu în echipa lui.

Acest simplu gest al ieșirii pe trepte, înconjurat de un număr important de lideri ai partidului, și acest anunț făcut de dl. Cîțu este deja o lovitură pentru dl. Orban. De asemenea, declarația dlui Cîțu – ”Voi câștiga” – iarăși, o atitudine ofensivă din partea actualului premier

Bineînțeles că lupta e deschisă în partid. Sunt o serie de vectori care contează la stabilirea rezultatului. Primul și poate cel mai important sunt aceste alegeri locale ale PNL. Alegerile, să spunem, naționale, în care conducerile filialelor PNL vor fi stabilite. În funcție de acest rezultat va fi și ce se va întâmpla, în congresul din toamnă, la vârf. Aici o să vedem dacă liberalii își dau seama de un lucru: că dl. Orban nu le poate livra în competițiile naționale. Dl. Orban este un combinagiu profesionist, care poate să aranjeze tot felul de lucruri în interiorul PNL. Și sunt și unii care vor judeca în felul acesta, ”Domne, o să ne pună Orban în funcții, o să ne dea bani” – cu toate că e mai greu, nefiind premier, nu poate să livreze în teritoriu dl. Orban.

Dar sunt și unii care se vor gândi că vin niște alegeri în 2024, pe care PNL cu Orban în frunte nu le poate câștiga: nici alegeri parlamentare, nici alegeri prezidențiale și nici alegeri locale, până la urmă. Dl. Orban nu a câștigat nimic pentru PNL în aceste alegeri populare, la nivel național, nu în interiorul partidului. Dl. Orban a ajuns președinte după un mandat catastrofal al dnei Alina Gorghiu în frunte partidului, în 2016, care a dus la victoria zdrobitoare a PSD.

Apoi, în alegerile europarlamentare a câștigat PNL, alături de USR, pentru că valul de ostilitate împotriva lui Dragnea era uriaș. După care, dl. Orban a ajuns premier prin capacitatea sa de combinație, de aranjamente în interiorul parlamentului și a pierdut alegerile parlamentare, verb pe care nu a vrut să și-l asume, dar le-a pierdut, clar, și-a și dat demisia din funcția de premier în urma înfrângerii.

Mai mult, dl. Orban anunță că vrea să fie candidatul PNL la președinție, ceea ce, iarăși, pentru persoanele raționale din PNL nu ar fi deloc bine. Pentru că dl. Orban nu câștigă la nivel de competiție populară deschisă de vot. El este puternic doar în interiorul PNL, până în momentul de față.

Deci, Cîțu reprezintă clar pentru PNL o soluție mai bună, o soluție de viitor. Pur și simplu dlui Orban i-a trecut vremea, el fiind cam răscopt din punct de vedere politic chiar și atunci când a devenit președinte PNL”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.

Citește și

Dan Barna, despre plata vaccinului anti-COVID: ”Orice este posibil”