CTP critică USR pentru poziționarea alături de AUR: ”Telefonul este o armă de agresiune”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirmă că filmatul cu telefonul, folosirea bannerelor sau protestele nu-și au locul în Parlament și critică USR pentru faptul că se opune interzicerii acestor manifestări, alături de AUR.

”Le așteaptă cu entuziasm”

”Sancțiunile care s-au discutat în această ședință nu-l afectează câtuși de puțin pe domnul Simion, le așteaptă cu entuziasm, va continua să facă ce a făcut și până acum pentru că mizează pe un fapt real – existența în societatea românească a unui număr dureros de mare de indivizi care nici măcar nu mai sunt interesați de rezolvarea unor probleme reale și apăsătoare ale societății românești, ci vor să vadă demnitari, să vadă miniștri, parlamentari înjurați, insultați, loviți, dacă se poate, bătuți.

Asta le procură satisfacție mult mai mare decât dacă ar primi gaz sau electricitate gratis. Dacă domnul Simion i-ar fi dat un pumn sau un cap în gură ministrului respectiv, asta ar fi dat naștere la și mai multe mii de mesaje de aprobare pe Facebook-ul AUR. Sau dacă l-ar lua la bătaie, așa cum a și amenințat, pe domnul Simonis de la PSD.

E vorba de o nevoie de violență care a crescut în societatea românească în ultimii ani, rezultat a tot ceea ce am trăit și văzut împreună în acești ani. Rezultatul este că sunt foarte mulți cei care îl aprobă pe Simion, îi aprobă pe cei de la AUR și miza aici nu este legată de niște oameni, cei care se află acum la putere, PSD-PNL, e legată de democrație.

Acești domni de la AUR nu vor altceva decât să înlocuiască democrația cu conducerea dictatorială, acesta e obiectivul final. Nu degeaba acel Călin Georgescu, premierul AUR și președinte de onoare, le-a adus laude lui Antonescu și Zelea Codreanu. Ce înseamnă Antonescu și Zelea Codreanu? Înseamnă dictatură sângeroasă. (…)

Observați, însă, că un alt partid, USR, este de partea AUR în privința, de pildă, a bannerelor și filmărilor cu telefonul în Parlament. Nu dorește să fie interzise. De ce? Pentru că aflat în cădere în sondaje, dorește să-și păstreze posibilitatea de a acționa în Parlament în mod asemănător, cu astfel de manifestări, cu bannere, cum au mai făcut-o, cu telefoane, filmări ș.a.m.d, susținând că asta este o formă de libertate care altfel ar fi sugrumată.

Îi invită în stradă pe cei de la USR și AUR

Nici vorbă de așa ceva! După părerea mea, în Parlamentul României nu au ce să caute astfel de manifestări, cu bannere, cu sit-in, cu inși care se așează pe holuri, care fac un fel de mitinguri de demonstrații de protest pe holuri, cu filmare cu telefonul. Filmarea cu telefonul poate fi și este în multe situații o formă de bullying, o formă de agresiune – când vii și-mi bagi telefonul în față și-mi spui tot feluri de lucruri și mă filmezi din toate unghiurile, telefonul este o armă de agresiune.

Evident, trebuie filmate ședințele plenului, ceea ce se întâmplă în Parlament trebuie filmat de camere așezate oficial și, firește, trebuie să vedem ce se întâmplă în Parlament, dar nu cu astfel de forme de agresiune cum e filmatul cu telefonul sau bannere. Astfel de manifestări se pot face în stradă.

Dacă domnii de la USR sau de la AUR doresc să manifesteze așa, n-au decât să o facă în stradă. Există această libertate pe care o avem după ’89, acolo este locul pentru aceste manifestări. În parlament ele nu au ce căuta. Va fi foarte greu să fie stopate astfel de gesturi, de acțiuni prin măsurile luate în clipa de față, ele sunt apă de ploaie”, a declarat CTP la Digi 24.

Citește și

Situație revoltătoare: ”Românii vor plăti și pentru acea gaură”. Decizie dură azi!