CTP a stârnit din nou un val de reacții dure în spațiul public intern după afirmațiile sale legate de credincioși și Biserica Ortodoxă. Liderul umanist Ramona Ioana Bruynseels a ripostat și a calificat drept nepermis asaltul jurnalistului asupra zonei spirituale.
Politicianul PPU-SL vede Biserica un factor de echilibru în toată această perioadă dificilă a pandemiei și mai spune că lăcașul de cult este foarte important în păstrarea echilibrului de care avem nevoie. Vineri seară, Cristian Tudor Popescu a declarat că prima lege a roboților, enunțată de scriitorul Isaac Asimov, ar trebui să fie impusă și preoților ortodocși.
De aici, revoltată de poziția jurnalistului, Ramona Ioana Bruynseels l-a pus la zid pe cunoscutul om de presă. ”Asaltul asupra credincioșilor și asupra Bisericii Ortodoxe continuă prin acest ”ostaș al dezbinării”, Cristian Tudor Popescu.
Este revoltător cum acest om nu se oprește de la a lovi exact în ceea ce a reușit de-a lungul veacurilor să ne mențină uniți, să ne țină ÎMPREUNĂ. Credința noastră este una dintre valorile fundamentale ale acestui neam. Nu trebuie permis nimănui să se atingă de ceea ce ne ține legați ca neam. Nici chiar lui CTP, un jurnalist care acum câțiva ani critica pe alții pentru “tupeul” de a contrazice Biserica.
Domnule CTP, în lumea dvs rece și lipsită de suflet și scrupule, e probabil loc de roboți. În a noastră, nu. Cel puțin nu în sensul expus de dumneavoastră. Trăim vremuri grele în care panica, frica, neliniștea pun stăpânire tot mai mult pe sufletele noastre. Că place sau nu, Biserica este foarte importantă în păstrarea echilibrului de care avem nevoie! Dumnezeu să binecuvânteze România! Credință în România!”, a scris politicianul PPU-SL.
”Unde scrie în credința ortodoxă că principala datorie a unui credincios, și cu atât mai mult a unui ierarh, prelat, preot, este să apare viața omului? Unde scrie asta? În prima lege din cele trei enunțate de Isaac Asimov, un robot nu trebuie să pună în primejdie viața unui om și nici prin neintervenție să permită să se întâmple acest lucru. Nu am putea să impunem legea asta robotică a lui Asimov clerului ortodox din România?”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Citește și