Craiova – Dinamo, capul de afiș al primei etape din 2025

Diseară, de la ora 20:30, în Bănie, este Universitatea Craiova – Dinamo, cel mai important meci al primei runde din 2025. Două echipe aflate pe poziții de play-off, care nu concep să rateze accederea în top 6 după sezonul regulat.

Craiova acuză Dnamo

Universitatea Craiova a pierdut în tur, pe Arcul de Triumf, cu 2-1, la capătul unui meci cu multe durități, pe care Dinamo l-a încheiat cu doi oameni mai puțin pe teren. Iar acum vizează revanșa.

Alex Mitriță a și spus-o recent, când s-a plâns că înaintea duelului de la București, el și coechipierii săi au fost tratați prost și au trebuit să se încălzească în beznă timp de aproape 10 minute, după ce a fost stinsă nocturna.

În programul de meci, gazdele s-au plâns de intrările tari ale dinamoviștilor, pentru a-și atrage simpatia propriilor fani.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, în 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 21 ori în principala competiţie internă, de patru ori au învins bucureştenii, de 11 ori au câştigat oltenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate, scriu cei de la GSP.

Universitatea Craiova – Dinamo, formații probabile

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Ndong – Screciu, Oshima – Șt. Baiaram, Cicâldău, Mitriță – Koljic
Rezerve: S. Lung, Zajkov, Păcurar, Iago Lopez, Gașpăr, Mekvabișvili, Căpățână, Houri, Mora, Bană, Lukic, Babu
Antrenor: Costel Gâlcă

Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Patriche, Luna – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Pop, Selmani, Politic
Rezerve: Golubovic, Mărginean, Rotund, Caragea, Abdallah, Licsandru, P. Neagu
Antrenor: Zeljko Kopic

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Szabolcs Kovacs
Asistenți: Alexandru Cerei și Alexandru Corb
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Vasile Marinescu

Citește și

Sebastian Stan, nominalizat și la premiile BAFTA 2025, după ce a câștigat Globul de Aur