--> -->

Costi Nica: ”Asta mai am de recuperat”

Ultimul sosit în ”haită” este de fapt o revenire: Constantin Nica! Fostul fotbalist de Serie A nu a mai jucat din septembrie 2019, de pe vremea când era la Voluntari, în ediția trecută de campinat bifând doar două meciuri.

Internațional cu două selecții la prima reprezentativă, fundașul dreapta ar putea acoperi o mare problemă în cadrul lotului. Acolo, joacă Sorescu, reprofilat din mijlocaș de bandă, a mai evoluat Geani Crețu, pe același tipar. Nica a plecat în vara 2013 la Atalanta Bergamo pentru 1,8 milioane de euro.

”Momentan, mă pregătesc cu Dinamo. Am de recuperat fizic, dar sunt OK în mare parte. Mi-aș dori ca Dinamo să-și rezolve cât mai repede toate problemele, merită o soartă bună”, a declarat Nica. Fotbalistul se antrenează deja de două zile cu prima echipă și azi a fost în echipa învingătorilor la miuță, cu Paul Anton, Morsay, Mitrovic, Stere, Măgureanu și Rici Grigore.

Nica a ajuns în vara 2013 la Atalanta Bergamo, Dinamo s-a ales cu 1,8 milioane de euro, a jucat 15 meciuri în Serie A, a ajuns și la prima reprezentativă unde a bifat două selecții, doar că a ajuns la 28 de ani liber de contract din vara trecută.

Aceasta după ce ultimul meci jucat a fost în septembrie 2019, în tricoul Voluntariului, el având doar două meciuri în ediția precedentă! Costi a jonglat printre accidentări ce i-au măcinat cariera, astfel încât la ultima echipă, Vojvodina, în Serbia, nici nu a jucat.

Citește și

Raluca Turcan, în remorcă, fără mască! Unul dintre colegii liberali din Sibiu a fost internat luni cu Covid