--> -->

Cosmin Seleși a dezvăluit de ce preferă Grecia și Bulgaria: ”La noi nu-mi permit”

Invitat în emisiunea ”Vorbește lumea” de la Pro TV, Cosmin Seleși a povestit despre vacanța de anul acesta pe care a petrecut-o pe litoralul din Grecia. Aceasta după ce a fost în Bulgaria.

Și pentru copii

Spune că la mare, în România, nu mai merge de ani buni. Are motive serioase. O bună perioadă de timp, Cosmin Seleși a mers cu familia pe litoralul bulgăresc. Condițiile erau bune, iar copiii lui erau mai mici și rezistau la drumul nu prea lung din România. Acum că ei au crescut, actorul merge în Grecia cu familia.

”De ce aleg Grecia de ani buni? Înainte de Grecia am ales Bulgaria, pentru că copiii mei erau mititei, m-am dus vreo 4-5 ani. Tudor era mic, după aia a venit și Ilinca. M-am dus la Albena, o stațiune închisă, are toate resorturile. La ora 23 se închide absolut tot. Ai șezlongul tău pe plajă.

Hotelurile sunt foarte drăguțe, eu, de obicei, aleg hoteluri demipensiune, nu hotel all inclusive. Pentru că înnebunesc, nu-mi place când vin, își cumpără cu roaba, își iau mâncare și așa…”, a spus Cosmin Seleși la Pro TV.

”Se și supără apoi”

Cosmin Seleși a fost recent în Thassos, insula unde mulți român își fac concediile de vară. Spune că în România nu își permite, că prețurile de pe litoral sunt prea piperate. „Chiar dacă sună ciudat.

Nu-mi permit să mă duc la mare la noi. Dacă îți permiți, nu suport ca în momentul în care… eu dacă comand un mușchi de vită sau o tochitură… și e rece….înnebunesc.

Ți-o aduce și după o oră, se și supără că ai comandat tochitură sau ciorbă de burtă. Se supără pe tine, te și taxează, costă vreo 6 euro o ciorbă. Și, atunci, nu suport, sunt banii pe care eu îi muncesc. De ce să îți plătesc ție acum? Cresc prețurile de pe 15 iulie la noi pe litoral și o cameră la trei stele e 300 de euro, fără masă. Eu înțeleg. Nu am nimic cu cei de pe litoral, funcționează. Bravo lor!”, a adăugat Cosmin Seleși.

În comparație cu Cosmin Seleși, Dan Negru nu a lăudat litoralul din Grecia. El a spus că „litoralul e un fel de adunătură de Eforie din anii 90”.

Citește și

Explicația complexului din Mamaia pentru tariful de 200 de lei locul pe cearșaf