Cosmin Olăroiu este de azi campion al Superligii chineze cu Jiangsu Suning, în premieră în istoria clubului din Nanjing! Antrenorul român a detronat-o pe Guangzhou Evergrande, de 8 ori câștigătoare a titlului în ultimele nouă sezoane, după ce a învins azi în retur cu 2-1 (0-0 în tur).
Astăzi, golurile lui Eder și Teixeira, din minutele 45+3 și 47, au stabilit învingătoarea, după un meci ce s-a jucat cu încrâncenare, tribunele populate cu 5.000 de fani sporind tensiunea. Oli i-a luat titlul unui fost elev de-ai său, Fabio Cannavaro fiindu-i elev în 2013-2014 la Al-Ahli Dubai.
Prima repriză, echilibrată, curgea spre un rezultat alb. Până la cornerul avut de Guanzghou, spre final. Alex Teixiera, unul dintre cei trei brazilieni ai lui Oli, a interceptat mingea pornind din propria jumătate, l-a pierdut pe drum pe Jiang Guangtai, iar cursa spre gol n-a putut fi stopată decât prin ținere de He Chao. În afara careului ori pe linie? Arbitrul a avut nevoie de a revedea faza cu VAR și a luat decizia corectă: fără penalty, dar eliminare. „Directa” de la limita careului a adus a doua lovitură teribilă pentru campioană. Eder a trimis balonul în zid și, din Paulinho, a deviat în plasă. 1-0 pentru Jiangsu.
Trupa lui Cannavaro nu și-a revenit, iar imediat după reluare, scenariul s-a repetat. Din nou cu o minge pierdută (Talisca) în terenul advers, contraatac cu pasă la Teixeira și gafă Jiang Guangtai, care i-a așezat mai bine mingea brazilianului. A urmat o execuție de clasă la colț din afara lui 16 metri și 2-0.
După un sfert de ceas, Wei Shihao, intrat după „roșul” încasat de He Chao, a apărut perfect cu capul în careul mic și a strâns scorul. Nimic mai mult. A rămas 2-1. Oli e campionul nostru din China!
Citește și
Răducioiu, furios și disperat: ”Să nu retrogradăm. Mai aștept atât”