Corneliu Papură revine pe banca Craiovei

Se anunță mari schimbări la Universitatea Craiova după ce Marian Copilu a fost instalat astăzi în funcția de președinte. Prima mutare a conducătorului care a câștigat 4 titluri cu CFR Cluj a fost cooptarea lui Corneliu Papură care revine pe banca Craiovei.

Acesta însă nu-i va lua locul lui Laurențiu Reghecampf, ci va merge să antreneze la echipa a doua a clubului din Bănie.

Corneliu Papură revine la aproape un an de zile după înlocuirea de la cârma primei echipe. Tehnicianul de 48 de ani are obligația de a crește cât mai mulți jucători pentru prima echipă. Antrenorul îl înlocuiește pe Alex Stoica, cel care va antrena o altă echipă în cadrul centrului.

Astăzi a fost anunțat de club și numirea noului președinte!

”BUN VENIT, MARIAN COPILU!

Începând de astăzi, Marian Copilu este noul președinte executiv al clubului Universitatea Craiova. În Cetatea Băniei a sosit omul care a contribuit la cele mai mari performanțe ale echipei CFR Cluj.

În calitatea sa de președinte, Marian Copilu a câștigat patru titluri de campion, două Supercupe ale României, a calificat echipa de două ori în grupele Europa League și o dată în Conference League.

În anul 2019 a fost desemnat cel mai bun președinte de club în cadrul Galei Fotbalului Românesc. Universitatea Craiova îi urează lui Marian Copilu mult succes în familia alb-albastră!”, este comunicatul oficial de astăzi al CSU Craiova.

Citește și:

Reacția lui Klaus Iohannis la acuzația de plagiat adusă lui Nicolae Ciucă: ”Necesar”