Corectitudinea unui dinamovist: ”A fost penalty”

Dinamoviștii sunt clădiți din alt aluat, spre deosebire de alți jucători.

Dacă un fotbalist care cochetează cu echipa națională și mai și poartă banderola la echipa lui de club, a spus că a fost penalty asupra lui la meciul cu Farul în urmă cu zece zile (detalii aici), deși evidența era clară – că nu a fost penalty! – un jucător al ”câinilor” a fost direct.

Dani Iglesias a fost imprudent

La finalul partidei dintre Dinamo și FCU Craiova, scor 1-1, Dani Iglesias, revenit printre titularii lui Dinamo, a vorbit despre oportunitatea ratată de echipa sa, prima victorie după aproape o lună de secetă, trei eșecuri la rând în campionat, dar și despre faza care a influențat scorul final.

În startul părții secunde, după o fază tratată superficial și în bandă, și în centrul defensivei, ibericul l-a acroșat în careu, imprudent, pe Bahassa, iar Horațiu Feșnic a acordat lovitură de la 11 metri.

Bahassa a egalat, iar scorul a rămas 1-1.

Vrea 3 puncte la Galați

„A fost un meci foarte intens și foarte echilibrat. Nu am reușit să începem la fel de bine în repriza a doua. Cei de la FCU au reușit să înscrie. Am încercat să marcăm în final, dar ne-a lipsit ceva claritate acolo. Bineînțeles, Cupa este foarte importantă pentru noi.

Fiecare competiție este importantă pentru Dinamo. Încercăm să dăm tot ce este mai bun în ambele competiții. Să fiu sincer, cred că a fost penalty. Am încercat să atac mingea, dar am văzut că l-am atins. La prima impresie cred că este penalty, dar trebuie să revăd faza ca să văd cum au stat lucrurile”, a declarat ibericul după partidă.

Este un meci foarte important cu Oțelul Galați. Nu cred că am fi meritat să pierdem toate cele trei meciuri din campionat, dar sper că la Galați să luam cele 3 puncte”, a declarat Dani Iglesias, mijlocaș Dinamo, la finalul meciului.

Citește și

Ionuț Amzăr nu este mulțumit: „Nu înțeleg de ce”